Rectorul Florin Drăgan, Profesor Onorific al Universității Obuda din Budapesta

Rectorul Florin Drăgan, Profesor Onorific al Universității Obuda din Budapesta

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a participat, la invitația conducerii Universității Obuda din Budapesta, la reuniunea festivă a Senatului instituției maghiare de învățământ superior dedicată deschiderii anului universitar 2021/2022.

Ceremonia a fost găzduită de Palatul Artelor din Budapesta, fiind prezidată de Mihály Varga, ministrul finanțelor în guvernul maghiar și, totodată, Președinte al Consiliului de Administrație al Fundației Rudolf Kalman, care finanțează Universitatea din Óbuda, și de prof.dr. Levente Kovács, rectorul instituției.

În cadrul ceremoniei, prof.dr. Levente Kovács, rectorul Universității Óbuda, a acordat titluri onorifice unor personalități cu performanțe profesionale remarcabile, recunoscute la nivel internațional. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a fost recompensat cu titlul de Profesor Onorific pentru „pentru realizările sale remarcabile în îmbunătățirea și creșterea calității internaționale a educației, cercetării științifice și activităților academice”.

În 2019, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Obuda din Budapesta au semnat un acord-cadru de colaborare pe cinci ani, care prevede dezvoltarea colaborării atât pe plan educațional, prin promovarea reciprocă a programelor de studii de licență, master și doctorat, recunoașterea reciprocă a diplomelor, schimburi de profesori, organizarea de concursuri în cele două universități, organizarea de programe de studiu în sistem dual, promovarea școlilor de vară, schimb de informații și de bune practici, cât și în domeniul cercetării și a schimburilor de studenți.

CITEŞTE ŞI: Primul medic de familie prins că ar fi eliberat adeverințe false de vaccinare. Femeia ar fi imunizat fictiv 10 fotbaliști

Cele două instituţii de învăţământ superior au început colaborarea din anul universitar 2001/2002, pe linia automatizării şi calculatoarelor, acesta fiind și domeniul de expertiză al rectorului UPT, Florin Drăgan.

Relaţiile între universităţi au fost extinse, ulterior, atât pe partea academică, prin schimburi de profesori şi studenţi, cât şi pe linie de cercetare, mergând până la relaţii de parteneriat în mai multe proiecte internaţionale, urmând să fie dezvoltate și în continuare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.