Record la achitări de utilităţi pentru familiile vulnerabile din judeţ, stabilit de Poşta timişeană

Record la achitări de utilităţi pentru familiile vulnerabile din judeţ, stabilit de Poşta timişeană

Record la achitări de utilităţi pentru familiile vulnerabile din judeţ, stabilit de Poşta timişeană

Nicolaie Avram, directorul Oficiului Judeţean de Poştă şi Curierat (OJPC) Timiş, a făcut cunoscut faptul că o sumă impresionantă a trecut prin mâinile oficianţilor şi ale factorilor poştali în anul recent încheiat. Peste 8.700.000 de euro a fost suma pe care aceştia au achitat-o populaţiei din judeţul Timiș, beneficiară a programului „Cardul de energie”, prin vouchere de compensare a energiei electrice, termice şi lemne de foc. Astfel, aproape 110.530 de familii au primit aceste carduri, iar suma exactă plătită în lei a fost de 43.541.234.07.

Tot prin Oficiul Judeţean de Poştă şi Curierat Timiș, au mai fost date 113.807 de carduri de alimente beneficiarilor, dar şi 10.498 de carduri cu prima didactică pentru profesori.

„Totul a fost posibil graţie unor investiţii masive făcute în Compania Poşta Română, cu implicarea, devotamentul, profesionalismul personalului responsabil de la nivelul celor 99 UAT-uri, şefilor instituţiilor implicate care au contribuit la derularea programului în condiţii de legalitate” a spus Nicolaie Avram.

Prin convenţiile încheiate între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Compania Naţională Poşta Română s-a creat cadrul legal de distribuire a cardurilor de alimente, cardurilor cu prima didactică pentru profesori şi voucherelor pentru compensarea energiei. Prin programul „Cardul de energie”, timișenii vulnerabili au primit vouchere pentru plata facturilor de energie electrică, termică si achizitionarea lemnelor de foc.

„Compania Naţională Poşta Română are în continuare un rol esenţial în implementarea proiectului: tipăreşte, distribuie, încasează şi decontează sumele de bani alocate populaţiei din fondurile europene accesate de Guvern. Îndeplinirea obligaţiilor ce revin Poştei Române prin aceste convenţii a fost posibilă prin realizarea unui pachet de investiţii la nivelul Fabricii de Timbre şi la nivelul oficiilor judeţene de poştă şi curierat.

Echipamentele care servesc printării şi împlicuirii sunt cele mai moderne linii tehnologice din domeniu. Prin aceste echipamente se poate realiza împlicuirea a 22.000 de materiale pe oră. De asemenea, tot în anul 2023, Compania Natională Poşta Română a mai achiziţionat echipamente care asigură scanarea şi arhivarea documentelor, ceea ce înseamnă o „revoluţie” în domeniu, la care pot apela şi clienţii Poştei Române.

Pachetul de investiţii a însemnat pentru oficiile judeţene de poştă şi curierat înlocuirea tehnicii IT depăsită moral şi fizic de la nivelul oficiilor informatizate, cât şi informatizarea altor subunităţi poştale rurale. Dotarea subunităţilor poştale cu 198 device-uri mobile a însemnat, de fapt, un prim pas în informatizarea poştei rurale timişene. Este în premieră faptul că factorii poştali şi agenţii poştali pot încasa prin pda-uri, pe teren, facturi pe bază de vouchere şi cash.

CITEŞTE ŞI: Românii din străinătate vor avea acces online la serviciile consulare

La nivelul OJPC Timiş, s-au semnat protocoale de colaborare care să vină în sprijinul beneficiarilor de carduri cu peste 4.200 de asociaţii de locatari din județ şi 450 de agenţi economici, pentru comercializarea lemnelor de foc. Totul a decurs fără sincope. Performanţa înregistrată de Poşta timişeană a fost posibilă datorită mobilizării şi coordonării exemplare a reţelei poştale, a celor 558 de salariaţi poştali”, a precizat Nicolaie Avram.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *