Rechizitoriu întocmit în secret la Parchetul Militar Timișoara

Polițiștii cu credite semnate înainte de decembrie 2018 nu pot primi bani pentru plata ratelor la casă

Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Timiș funcționează după un sistem care seamănă în unele privințe cu cel al serviciilor secrete din vremea comunismului. De ani buni, conducerea instituției încearcă să acopere cât mai bine activitatea procurorilor, aceasta fiind aproape necunoscută. Informațiile solicitate de presă sunt ignorate, iar accesul jurnaliștilor limitat.

De altfel, și prim-procurorul parchetului, colonelul Radu Gheorghe Ilina, este o persoană foarte discretă, rară la vedere și la vorbă, care pare că se ascunde în spatele ușilor unor ședințe interminabile, mai mult sau mai puțin inventate de secretara care preia apelurile telefonice sau de tinerii ostași însărcinați cu paza instituției.

Unul dintre cele mai recente mediatizate dosare instrumentate de procurorii acestui parchet – cel în care un echipaj al oamenilor legii din Timișoara (polițiști și jandarmi) a agresat, la sfârșitul anului trecut, doi bărbați pe care i-au confundat cu niște infractori – a fost finalizat recent printr-un rechizitoriu de trimitere în judecată.

Deși ziarul nostru a solicitat în scris, în urmă cu două săptămâni, comunicarea soluției (indiferent care ar fi fost aceasta) date în acest dosar, conducerea parchetului a ignorat cererea, deși, între timp, ancheta a fost finalizată.

Și poate ar fi rămas secretă și astăzi, dacă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar fi dat publicității soluția, ținând cont de interesul suscitat în mass-media.

Astfel, potrivit unui comunicat remis de această instituție, procurorii militari de la Timișoara au dispus trimiterea în judecată a patru persoane, aflate în stare de arest la domiciliu. Este vorba de Alexandru Eugen Gavrilă (subofiţer jandarm în cadrul unei unități militare din Timișoara), de Darin Țicu și Marius-Gelu Necula (lucrători în cadrul IPJ Timiș), și de Alexandru Gruber (lucrător în cadrul IPJ Timiș), pentru comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și vătămare corporală.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul zilei de 22 noiembrie 2017, pe raza localităţilor Urseni – Moşniţa Nouă din judeţul Timiş, în timpul unei operațiuni de prindere a unui urmărit general, un autoturism în legătură cu care exista suspiciunea că ar fi utilizat de acesta a fost oprit în trafic de către dispozitivele angrenate în misiune.

După somațiile verbale ale polițiștilor, cele două persoane care se aflau în mașină – nefiind nici una urmăritul general, au fost imobilizate de polițiști, ulterior asupra lor exercitându-se acțiuni violente de către cei patru inculpați. Cele două victime au ajuns cu răni grave la spital după ce au fost imobilizate și bătute de oamenii legii.

”În mod concret, una dintre victime a fost lovită cu putere în mod repetat cu piciorul, de către inculpatul Gavrilă Alexandru Eugen, în timp ce era imobilizată. Totodată, inculpatul Ţicu Darin a imobilizat una dintre persoanele vătămate şi apoi a lovit-o repetat cu pumnul, precum și cu un baston metalic, iar pe cealaltă victimă, care era deja imobilizată prin încătuşare cu mâinile la spate și fusese deja lovită de alţi inculpaţi, a proiectat-o pe asfalt.

De asemenea, inculpatul Necula Marius a lovit în mod repetat cu picioarele una dintre persoanele vătămate în timp ce aceasta era întinsă pe sol şi imobilizată, iar ulterior a ridicat victima şi a proiectat-o violent cu faţa de asfalt.

Față de cea de-a doua persoană vătămată, inculpatul Necula Marius a aplicat lovituri dure și repetate cu picioarele, în zona mediană şi superioară, în timpul procedurii de imobilizare la sol, dar şi cu pumnul în zona feţei. La violențele exercitate asupra șoferului și pasagerului din autoturismul oprit a participat și inculpatul Gruber Alexandru, care a lovit cu pumnii şi cu un baston telescopic o persoană vătămată.

Inculpatul Gruber Alexandru a lovit cu bastonul telescopic, în zona membrelor inferioare, și a doua persoană vătămată, în timp ce aceasta era întinsă pe sol şi imobilizată de un alt inculpat”, se arată în comunicatul Parchetului General. Potrivit evaluărilor medico-legale efectuate, cele două victime au suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu şi/sau de corpuri dure ce au necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale și le-au pus viaţa în primejdie, una suferind şi pierderea unui organ (splina).

Astfel de acte de violență exercitate asupra unor suspecți se comiteau adeseori în epoca comunistă de către unii dintre oamenii legii, în special în timpul audierilor, din anumite considerente, cum ar fi obținerea anumitor informații sau descurajarea unor eventuale alte abateri de la litera legii. Deși toată lumea cunoștea aceste practici, despre ele nu se vorbea niciodată în public.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Rechizitoriu întocmit în secret la Parchetul Militar Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *