
Razii în Timişoara şi pe drumul spre Giroc: 71 de sancţiuni (40 pentru viteză) şi 4 permise de conducere reţinute
Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au organizat, la sfârşitul săptămânii, o acțiune pe DJ 595-Giroc și în municipiul Timișoara, ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul încălcării normelor referitoare la regimul legal de viteză și depășire.
Au fost legitimate 137 de persoane și controlate 124 de autovehicule, fiind efectuate 7 testări cu aparatul etilotest și o testare cu aparatul Drugtest.
CITEŞTE ŞI: Primăria Timișoara lansează licitația pentru proiectare (faza SF) pentru reabilitarea a încă 29 de kilometri de rețea de termoficare
„În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.844 de lei, conform O.U.G 195/2002R, dintre care 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 4 permise de conducere. Acest gen de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră”, a transmis IPJ Timiş.
ACOLO E AUTOSTRADA A109,E BELEA CUM SE CIRCULA