Răzbunare din lumea de dincolo: Un grădinar a pregătit mai multe capcane pentru inamici, înainte să moară/ Consecinţele sunt DRAMATICE

Aprilie, lună aglomerată pentru lucrări în grădină. Sfaturi de la specialiștii Horticultura Timișoara

Autorităţile din Germania avertizează pe oricine ar fi fost în conflict cu un grădinar recent decedat să fie în alertă, după ce au descoperit câteva capcane ar fi omorât o persoană şi rănit alte două, relatează Fox News.

Poliţiştii din Rhineland-Palatinate susţin, printr-un comunicat de presă, că un grădinar, numit Bernhard Graumann (în traducere „Omul gri”), în vârstă de 59 de ani a fost găsit mort în locuinţa sa, în vestul Germaniei, vineri seară.

În aceeaşi zi, un medic în vârstă de 64 de ani dintr-un oraş din apropiere a fost găsit mort în faţa cabinetului său în urma unei explozii. Poliţiştii sunt de părere că bomba s-ar fi aflat într-un pachet lăsat în faţa cabinetului său.

Două zile mai târziu, un „buştean exploziv” a luat foc într-un aragaz pe lemne dintr-o locuinţă, la o distanţă de opt kilometri de casa unde locuia grădinarul. O femeie şi fiica sa în vârstă de patru ani au fost rănite în explozie.

Poliţiştii spun că toate cele trei victime îl cunoşteau pe Graumann, acesta având legături „personale sau profesionale” cu cei trei.

„Graumann nu avea o relaţie bună cu aceste persoane”, afirmă poliţiştii, aceştia adăugând că existau conflicte anterioare.

Deocamdată, poliţiştii nu elimină posibilităţile ca bărbatul să fi pregătit „capcane” înainte să moară. „În principiu, persoanele care au avut relaţii problematice cu Graumann sunt sfătuite să ne contacteze cât mai curând posibil”, adaugă departamentul de poliţie, scrie mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *