Racordul Timişoarei la autostradă prinde contur… verbal

autostrada 6

Recent, președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că va face demersuri pentru întocmirea rapidă a unui proiect de lărgire la patru benzi a drumului dintre Timișoara și autostradă, prin Dumbrăvița și Giarmata. Fiind vorba despre un drum județean, CJT s-ar putea implica, inclusiv prin accesarea de fonduri europene. Specialiștii în infrastructură și trafic i-au semnalat lui Grindeanu cele două probleme ale acestui traseu: trecerea de cale ferată de la Giarmata și drumul prin Dumbrăvița.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a venit cu un nou anunț pe această temă. „Am avut o discuție cu primarul Dumbrăviței, pentru a putea realiza împreună un drum cu patru benzi spre autostradă. Am discutat și cu domnul președinte al CJT, Sorin Grindeanu, și am salutat deschiderea lui pentru construirea unui drum cu patru benzi între Dumbrăvița și Giarmata. Vom face drumul cu patru benzi din veniturile noastre proprii pentru a conecta Timișoara la autostradă, deci nu vom mai depinde de nimeni, nici de guvern. Avem acum un racord ca vai de el, iar celălalt, de la Remetea, nu e deloc tentant, pentru că ocolește. Acesta ar fi un drum nou, iar primarul Dumbrăviței mi-a spus că există o astfel de posibilitate, pentru că traseul este liber de sarcini”, a declarat Robu.

Drumul ar fi unul nou, diferit de cel care trece prin mijlocul Dumbrăviței, și ar urma să iasă ori în zona Mahle, ori în zona Hornbach-Selgros. Primăria Timișoara ar urma să încheie un parteneriat cu cea din Dumbrăvița, într-o formulă de asociere de interes public pentru construirea șoselei, astfel încât să poată contribui cu fonduri la construcție.

Lucrurile s-ar putea să nu fie atât de simple, pentru că Direcția tehnică din Primăria Timișoara susține că pe porțiunea de teren respectivă figurează ca proprietar statul român și ar fi nevoie de o hotărâre de guvern, ceea ce, conform experiențelor anterioare, ar putea echivala cu îngroparea proiectului. În varianta optimistă, însă, lucrările ar putea începe anul viitor și, după finalizarea acestora, Timișoara ar avea un acces mult mai rapid spre autostradă, așa cum este firesc pentru un mare oraș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *