Era zi de antrenament. La terenul de fotbal din Giarmata Vii se adunaseră juniorii. Un puşti stătea lipit de gard şi privea numai unde se afla mingea. Tot în acelaşi loc era şi uitătura lui. Antrenorul, alergând dintr-o parte în alta, îndemnându-i pe micii fotbalişti cum şi ce trebuie să făcă, s-a oprit, la un moment dat, şi-n dreptul lui.
Puştiul spectator, atunci avea unsprezece ani, fără pic de ezitare, semn că îşi dorea atât de mult, l-a întrebat dacă poate intra şi el pe teren. L-a primit, numai că abilităţile sale nu s-au dovedit a fi la fel de convingătoare precum dorinţa de a juca. Dar avea, şi i-a rămas, o bună determinare.
Putea să i se spună, atunci, orice, zice antrenorul Alin Miloş, dar nu şi că n-ar putea ţine pasul cu ceilalţi:
„L-am băgat în poartă, unde repede s-a remarcat prin câteva calităţi, care nu îi pot lipsi unui bun portar”. Era de-acolo, cum spun fotbaliştii. Însă mai trebuia să treacă ceva timp, că numai el girează! Puştiul de care vorbim se apuca de fotbal un pic cam târziu, avea, deja, unsprezece ani. Însă ochiul antrenorului, plus răbdarea de a trece ceva vreme, au adus clubului o izbândă.
Iată, după trei ani, puştiul care stătea lipit de gard şi privea absorbit de tot ce se petrecea pe teren este, astăzi, un talent pe care se mizează. A împlinit paisprezece ani şi, la ultimul cantonament, a fost luat în pregătiri cu echipa mare, sub îndrumarea domnului Călin Frunză.
O mână de ajutor i-a dat puştiului şi antrenorul cu portarii, domnul Florin Brădău. Are calităţi şi determinare, antrenorul Alin Miloş şi părinţii îl susţin, şi este foarte posibil ca el să fie primul dintre juniorii clubului care poate face pasul la echipa mare. Se numeşte Daniel Gabor şi e ispitit de glorie!
