Protest modest în Piața Operei

protest septembrie 2018

Sub genericul „O lună fără vinovați”, în Piața Operei din Timișoara a avut loc luni seara un nou protest.

Organizatorii au semnalat: „A trecut o lună de zile de la protestul de la București în care au fost gazați zeci de mii de oameni. Un mort și alte zeci de oameni care se resimt și astăzi.

În ciuda violenței nejustificate, autoritățile nu au găsit nici un vinovat pentru agresiunea jandarmeriei împotriva poporului român.

CITEŞTE ŞI: UPDATE. Sala polivalentă, tot între stadion și Giroc. Reacţia preşedintelui CJT, Călin Dobra

A fost semnalul actualului regim autoritar că va face tot ceea ce e nevoie pentru a-și menține puterea oligarhică și coruptă. Protestați alături de noi împotriva găștii de infractori și a regimului de izolare la care suntem supuși.

În spiritul non-violent care ne-a caracterizat și până acum, vă invităm să vă exprimați puterea de cetățean și să transmiteți voința noastră de-a nu ceda”, au fost îndemnați timișorenii.

Cu toate acestea, abia în jur de o sută – două de manifestanți au fost prezenți la miting.

S-au strigat lozincile obișnuite din ultima vreme: „Justiție, nu corupție”, „Cuib de hoți și de mafioți”, „Uniți salvăm toată România”, „Parlament penal, marș la tribunal”, „Jos guvernul”, „Demisia”, „Anticipate”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Protest modest în Piața Operei

  1. Mai tineti minte cum aua ctionat jandarmii in 2012? Tot la Bucuresti. Oare cine sa fi dat ordin atunci? S-au gasit vinovati de atunci? Au trecut 6 ani de la acele evenimente care au pus capat guvernarii basescu-boc. Vinovatii sint cei care au atacat jandarmii. Ce vroiati sa faca oamenii in uniforma/ Sa stea sa-s scuipe in fata si sa-i loveasca cu bite niste adunaturi sociale care nu stiu nici ei pentru ce se aflau acolo? Daca s-ar fi comportat la fel putin mai la vest de Romania, ar fi facut si ceva detentie sub forma de bonus. Oare de ce „diasporenii” sunt asa de cuminti dincolo, iar aici se comporta ca niste ani _ _ le? Va spun eu: pentru ca organele de ordine le „baga” mina adinc in buzunare. Aici la noi din pacate, nu e pusa la punct legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *