Propunere ingenioasă privind compensarea pagubelor fermierilor

seceta 3

Pe vreme ce trece, problema pagubelor provocate culturilor agricole şi zootehniei de fenomenele naturale extreme devine tot mai arzătoare.

Autorităţile, însă, nu mai au de multă vreme apăsări, ba chiar au eliminat mai vechile forme de sprijin pentru fermierii care suferă pagube de pe urma secetei, grindinei, îngheţului, inundaţiilor şi altor calamităţi provocate de natură.

CITEŞTE ŞI: Alertă alimentară – ANSVSA publică lista produselor retrase de pe piață, suspectate că sunt infestate cu Listeria

A existat la un moment dat o subvenţie pentru prima de asigurare a culturilor agricole, însă ea a fost desfiinţată, la fel cum s-a întâmplat şi cu compensaţiile parţiale acordate de la buget fermierilor care au suferit pierderi de recolte mai mari de 30 la sută de pe urma fenomenelor naturale extreme.

Suntem în al doilea an în care Ministerul Agriculturii nu a catadicsit să prevadă un capitol bugetar pentru despăgubiri în caz de calamităţi.

Ar mai fi de notat şi eşecul unei federaţii agricole naţionale de a constitui un fond special pentru acordarea de despăgubiri fermierilor loviţi de năpastă, ca să avem tabloul complet al chestiunii: secetă severă la capitolul interesului autorităţilor, dar şi al fermierilor înşişi în această chestiune.

O soluţie a fost, totuşi, analizată de mai mulţi fermieri din judeţul Timiş, care vin în cele din urmă cu o propunere pentru Ministerul Agriculturii. Este vorba despre crearea unui fond prin contribuţii ale agricultorilor, dar care să fie gestionat de o bancă a statului, sub monitorizarea unei instituţii abilitate.

CITEŞTE ŞI: LIDL retrage două produse alimentare! Vezi avertismentul reprezentanţilor magazinului

„În jur de 75-80 la sută dintre neajunsurile fermierilor provin din problemele climaterice.

Deşi cunosc acest lucru, însă, autorităţile îndrituite nu vin cu nicio soluţie.

Am încercat, împreună cu mai mulţi fermieri din judeţul Timiş, să identificăm o soluţie şi în cele din urmă am ajuns la concluzia că printr-o contribuţie foarte mică, de numai un leu pe fiecare hectar deţinut, am reuşi să stângem o sumă considerabilă.

Propunerea noastră pentru autorităţile guvernamentale este crearea unui fond constituit din contribuţia agricultorilor.

CITEŞTE ŞI: Florin a primit o șansă la viață. Acum depinde de el să o valorifice

Avem peste 14 milioane de hectare de teren arabil la nivelul ţării şi cu doar un leu pe hectar pentru fiecare deţinător am reuşi să adunăm foarte mulţi bani, cu ajutorul cărora s-ar putea acoperi într-o oarecare măsură daunele provocate de calamităţi.

Noi, cei din Timiş, n-am avea, de exemplu, nimic împotrivă ca dintr-un astfel de fond să fie ajutaţi fermierii din Moldova sau din altă zonă a ţării unde fenomenele naturale extreme fac prăpăd la un moment dat.

Credem că un astfel de fond ar putea fi gestionat de CEC sau de o altă bancă a statului, sub supravegherea unei instituţii abilitate, cum ar fi, de pildă, Consiliul Fiscal, dar şi sub monitorizarea Ministerului Agriculturii. S-ar degreva, astfel, bugetul de stat, care, trebuie s-o recunoaştem, nu poate suporta acoperirea în întregime a pagubelor.

O soluţie viabilă, aşadar, ar fi colaborarea dintre fermieri şi autorităţi, după părerea noastră”, susţine Nicolae Oprea, secretarul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *