Odinioară, într-o comună timişeană, nu exista loc mai animat decât birtul. Unul ca atâtea altele, frate bun cu toate cârciumile săteşti din Banat, unde lumea se aduna mereu la un pahar de vorbă. Câteodată, fireşte, la mai multe, iar alteori, pentru unii, la… nenumărate.
Aici se spuneau poveşti şi, fireşte, tot aici se năşteau istorioare hazlii. În absenţa unor legende locale senzaţionale, două snoave par să fi rămas în memoria oamenilor, iar ambele au ca punct central birtuţul cooperaţiei din Variaş, astăzi închis de ani buni, după o prealabilă schimbare de destinaţie transformată şi ea în amintire.
„Şi astăzi râdem cu poftă când pomeneşte cineva de un consătean care şi-a gratulat tata cam <<beţâc>> într-un fel aparte. Bătrânul oprea mereu pe la crâşmă, că deh, era cu nărav, iar fiului lui nu-i plăcea deloc treaba asta, tot venea să-l recupereze şi să-l ducă acasă. Şi sta omul într-o bună zi, ca în altele la fel de bune, la o băută cu hoaverii, când vine ăl tânăr şi numa’ ce zice: <<Nu ți-i rușine așa, s-o ții tot într-o beție? Iepure oltoit ce ești!>>. Nimeni, nici cei de la masă, nici alții care căscau gura nu auziseră vreodată de iepure oltoit, dar le-a explicat fiul despre ce-i vorba: <<Să-i spun cum merită, măgar, baş nu pot, că-i tata, da’ de urechi lungi tot i-am zis!>>, a lămurit consăteanul nostru”, ne povesteşte Dragoslav Luchin, viceprimarul de la Variaş.
Şi tot el ne împărtăşeşte o altă păţanie. A lui Mile, cel care hotărâse să se lase de băut. Promisese că, „de mâine”, nu mai intră-n birt nici picat cu ceară. Trece cu bicicleta prin faţa localului şi nu intră. Mai trece o dată, tot nu intră.
Apoi, mândru nevoie mare de voinţa de care a dat dovadă, îşi spune: „Mile, ai fost om! Ai fost de cuvânt! Musai să te întorci la cârciumă şi să faci cinste tovarășilor”. Zis și făcut…
Azi e pustiu locul animat de altădată. Numai istorioarele vechi îl mai menționează, făcând lumea să zâmbească.
