Proiecte de amploare pentru schimbarea la față a celui mai frumos parc din Timiș

parc buzias

Anul acesta ar putea aduce finanțarea necesară pentru cel mai aparte parc din județul Timiș. Este vorba de nu mai puțin de 32 de hectare de teren, majoritatea împădurite cu specii deosebite de arbori. Ne referim la parcul din Buziaș, unde s-a plimbat însuși împăratul Franz Joseph al Austriei, iar Nicolae Iorga avea o bancă proprie.

CITEȘTE ȘI: Salariile cadrelor didactice, primite de la inspectoratele şcolare

”Proiectul este finalizat și depus la ADR (Agenția pentru Dezvoltare Regională – n.r.) de la începutul anului 2017. Suma necesară este de cinci milioane de euro, din care două procente reprezintă cofinanțarea”, a precizat Sorin Munteanu, primarul localității.
parc buzias1
Potrivit acestuia, proiectul prevede amenajarea de alei, piste de biciclete, pise de alergat, fântâni arteziene, amplasarea unor obiecte de mobilier, un teren pentru practicarea tenisului de câmp și două locuri de joacă pentru cei mici. ”Parcul Central se întinde pe 28 de hectare, iar în zona hotelieră mai sunt patru hectare, în așa-numitul Lighet. Am menționat în proiect și realizarea unui sistem de canalizare și drenare, deoarece au existat situații în care în urma ploilor puternice parcul a fost parțial inundat. Lucrările trebuie realizate în 18 luni”, a adăugat Sorin Munteanu.

Sistematizarea celor două parcuri din Buziaș a început în anul 1815, iar proiectele au fost derulate pe parcursul unui secol, fiind realizate în mare parte de specialiști austrieci care au adus specii rare de arbori. Construirea celor două parcuri din stațiune a avut drept scop crearea unui climat special care să completeze curele cu apă minerală, devenind astfel un factor natural de cură folosit și în prezent.
parc buzias2
S-a realizat astfel un loc special de promenadă, cu plante exotice, care însă au rezistat până în anii ’80 ai secolului trecut, când, din cauza întreruperilor de curent şi a lipsei căldurii, au îngheţat în serele în care erau mutate pe perioada iernii.

De asemenea, în Parcul Central a fost amenajată în Epoca de Aur o mini-grădină zoologică în care puteau fi admirate căprioare, cerbi și fazani.

Imediat după anul 1989, zona de atracție a orașului timișean a început să cunoască declinul. Autoritățile locale au reușit însă în 2017 să finalizeze reabilitarea faimoasei colonade din Parcul Central, dar ruinele fostelor vile și băi, precum și aspectul neîngrijit al spațiilor verzi – acutizat după furtuna de la sfârșitul verii trecute – și a locurilor de joacă existente nu ademenește încă prea mulți turiști.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *