Prof. Tihomir Milin, directorul Colegiului Național „C. D. Loga”: „Școala noastră rămâne pe mai departe un brand instituțional recunoscut și apreciat”

tihomir milin

– Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” este una dintre instituțiile de învățământ emblematice ale Timișoarei, care a dat, de-a lungul anilor, generații valoroase de absolvenți. Când a început povestea acestei școli?
– A început în anul 1897, când pe acest loc s-a aflat Gimnaziul superior. Acest Gimnaziu, inițial, a funcționat în clădirea actuală a Liceului Gerhardinum (Piarist) dar, întrucât clasele au fost destul de numeroase, s-a pus în discuție ridicarea unei noi clădiri. Lucrările de construire au început în anul 1897. Clădirea actuală a fost ridicată în anul 1903, după un proiect al arhitectului Ignatie Alpar. Aici a funcționat Gimnaziul superior de stat, cu predare în limbile maghiară și germană. În 1919, pe 3 august, se instalează administrația românească în Timișoara, iar în 7 august Gimnaziul superior devine liceu cu predare în limba română. Tot atunci a primit numele unui emerit exponent al Luminilor, Constantin Diaconovici Loga, pedagog și scriitor bănățean. Și, de atunci, de 98 de ani, a funcționat în aceeași clădire, căpătând succesiv denumiri diferite, dar revenind într-un final la „Loga”. În decursul existenței sale, școala noastră a format personalități marcante, în cele mai diverse domenii. Astfel, „Loga” a dat țării academicieni, ca prof. univ. dr. Mihail Dragomirescu, miniștri, actori- Iurie Darie, Silviu Stănculescu, Sergiu Nicolaescu, fizicieni, muzicieni emeriți, literați, înalte fețe bisericești- ca părintele Teofil Pârâian, și lista ar putea continua.

– Sunteți o instituție de învățământ care ține la blazonul ei, la tradiție și la numele pe care îl poartă. În clasa a V-a, elevii sunt admişi în urma unui examen din matematică.
– Examenul, de fapt o testare, a fost introdus în 2011 pentru elevii care solicită înscrierea. Am luat această măsură pentru că dorim să creștem în calitate, nu în cantitate. Decizia a fost posibilă pentru că nu avem învățământ primar.

– Vă aflați, prin prisma profesiei, mereu în mijlocul copiilor. Este generația de astăzi atît de diferită de cele precedente, cum susțin unele voci?
– Sunt dascăl de 22 de ani și din experiența mea vă pot spune că acești copii de acum sunt foarte ancorați în realitatea lumii în care trăim, sunt conectați la explozia tehnologică, își cunosc foarte bine drepturile și îndatoririle, au personalitate, sunt firi problematizante și, prin prisma rezultatelor lor, nu fac decât să ducă mai departe renumele acestei școli.

– Sunteți profesor de limba și literatura română. Mai sunt, acum, elevii pasionați de lectură?
– Din păcate, plăcerea lecturii a fost afectată de tentațiile tehnologice, dar nu compromisă. Este o bucurie teribilă să constat că există elevi care citesc foarte mult, în special literatură contemporană de cea mai bună calitate, iar consecința acestei preocupări este evidentă: își formează un vocabular ales, elevat, învață să se exprime nuanțat.

– Ce cărți recomandați elevilor dumneavoastră?
– Le recomand clasicii ruși – Tolstoi, Dostoievski, apoi clasicii francezi, dar și autori noi, de ultimă generație. Mi s-a întâmplat nu o dată să fiu sedus de felul în care elevii mei prezintă anumite cărți de literatură contemporană, astfel încât să simt nevoia de a le citi.

– Sunt 98 de ani de existență trecuți în certificatul de naștere al Colegiului Loga. Mai doi ani și ajunge centenar…

 

– Da, și ne pregătim, deja, să marcăm vârsta centenară a școlii prin niște acțiuni și momente festive demne de numele și reputația ei. Vreau, în acest context, să aduc un omagiu generațiilor de profesori care au predat aici, celor care prin știința, munca, sacrificiul și dăruirea lor au modelat mințile și sufletele atâtor generații de „logani”. Lor li se adaugă dascălii de azi- 71 de cadre didactice, dintre care 47 titulare, majoritatea cu grad didactic I, o parte cu doctorat. Profesorii și elevii au dat și dau școlii noastre valorare, și datorită lor Loga rămâne pe mai departe un brand instituțional recunoscut și apreciat!

c d Loga

Procesul-verbal al primei Conferințe a corpului profesoral de la

Liceul „C.D. Loga”, ținută la 11 octombrie 1919


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.