Procurorii vin cu noi informații despre ucigaşii fetiţei de cinci anişori

crima baia mare

O fetiță de cinci ani a fost omorâtă și violată noaptea trecută la Baia Mare.

Anchetatorii au deja un suspect în acest caz și ar fi vorba de un fost preot.

„La acest moment, nu pot nici confirma, nici infirma această informație pentru că colegii mei verifică toate pistele posibile.

Sunt ridicate probe ADN, probe de sânge, sunt ridicate mijloace materiale de probe, sunt căutați martori care poate au văzut ceva.

Din acest motiv nu vă pot spune cu certitudine despre un eventual suspect.

Încă de aseară colegii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș depun o muncă uriașă pentru reușirea identificării autorilor”, a declarat Bogdan Gabor, purtător de cuvânt Parchetul Maramureș, scrie antena3.ro.

La doar câteva ore de la descoperirea trupului fără viață al Esterei, investigatorii maramureșeni au un prim suspect în cazul fetiței violate și ucise la Baia Mare. Ar fi vorba de un fost preot care a mai fost văzut în cartierul mărginaș al orașului Baia Mare, un soi de enclavă locuit de romi. Unii dintre localnici au spus investigatorilor că un bărbat ar fi plecat cu fetița pe care o ținea de mână.

Polițiștii și procurorii care au declanșat ”vânătoarea” de pedofili au inclus în cercul suspecților și un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani despre care se spune că ar fi îmbrăcat haina preoțească și chiar ar fi fost închis la un moment dat.

La individ s-a ajuns după verificări rapide ale mediilor în care pedofilii își fac veacul, dar și pornind de la informațiile romilor care locuiesc în enclava de la marginea Băii Mare.

Aceștia au spus anchetatorilor că, în seara dispariției Esterei, copilă care se juca în fața blocului în care locuiește, a fost văzut un bărbat cu semnalmentele suspectului care ar fi plecat cu micuța ținând-o de mână.

Cadavrul micuței era dezbrăcat de la brâu în jos

În acest moment al cercetărilor, investigatorii încearcă să dune cât mai multe informații pentru a declanșa audierile în acest terifiant caz. Micuța Estera, care avea cinci anișori, a murit cu capul aproape sfărâmat de loviturile puternice care i-au provocat mai multe fracturi craniene.

În plus, legiștii au emis o primă ipoteză în urma examinării cadavrului conform căreia copila ar fi fost și violată.

Cadavrul mutilat al copilei, dezbrăcat de la brâu în jos, a fost descoperit de frații ei într-o clădire dezafectată din apropierea Combinatului Phoenix, din Baia Mare la opt ore de la dispariția fetiței, scrie libertatea.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Procurorii vin cu noi informații despre ucigaşii fetiţei de cinci anişori

  1. Biata copilă ce s-a nascut într-o țară europeană plină de sălbăticiuni cu chip uman, săracă de tine a trebuit să mori batjocorită mai rău ca un câine, izbită cu capul de ruinele industriei românești. Dumnezeu sa aibă grijă de sufletul tău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *