Voluntară în Africa! O timişeancă îi va învăța şcoală pe copiii din Namibia

ana florentina muresan

Majoritatea tinerilor visează să dezvolte cât mai rapid după terminarea studiilor cariere de succes care să le asigure un statut în societate, dar mai ales bunăstare financiară. Cu toate acestea, există și o categorie aparte care preferă să participe la acțiuni de voluntariat menite să facă din lumea în care trăim un mediu mai bun, mai civilizat.

Lugojeanca Ana-Florentina Mureșan a hotărât că dorește să ajute copiii din satul O­ma­tako din Namibia să aibă o viață mai bună, contribuind la dezvoltarea socială a acestora printr-o acțiune de vo­lun­tariat.

Tânăra va pleca spre Africa în data de 26 mai, urmând să rămână acolo pentru o perioadă de aproximativ trei luni, având posibilitatea să își prelungească șederea.

De altfel, nu este singura din fa­milie care face voluntariat în Namibia, sora sa, Elisabeta Mureșan, fiind deja acolo de 5 ani, stabilind un record prin­tre voluntari.

Aceasta a ple­cat ca asistentă spre baza din Africa, însă acum este di­rectoarea școlii din apro­pie­rea satului Oma­tako.

Copiii din sat vin zilnic la bază un­de primesc mâncare și au acces la educație, voluntarii fiind cei care le predau diver­se materii și le asigură tot­o­da­tă masa zilnică.

Luxul numit educație

Ana-Florentina Mureșan a fost elevă a Colegiului Na­țio­nal Iulia Hasdeu este pre­gătită să împărtășească pre­ți­oa­sele cunoștințe dobândite aici și copiilor din Africa unde educația este de multe ori un lux.

”O să le predau copiilor de acolo, mie mi-ar plăcea matematica, dar o să văd la fața locului, în funcție de câți voluntari sunt și cum ne îm­părțim pe timp de vară. Până la prânz se țin ore în bază și după-masa se merge în satele vecine pentru a preda și copiilor de acolo.

Și pe fe­mei, voluntarii le învață să tricoteze, să croșeteze, să facă lucru manual. De când a plecat sora mea acum 5 ani, mi-am dorit să fac și eu asta.

Colegii de la lucru au fost foarte surprinși, chiar și șefa mea m-a întrebat de ce am decis să merg tocmai acolo, să plec de la un salariu sigur, dar eu de fiecare dată când sora mea venea în țară îmi doream să plec și eu în A­frica”, a declarat Ana-Flo­ren­­tina Mureșan pentru Re­deș­teptarea.

VEZI MAI MULTE AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *