Priorități în materie de infrastructură la Checea

checea 3

După ce a fost rezolvată alimentarea cu apă în întreaga comună Checea, ar putea începe chiar în această toamnă și lucrările la canalizare, investiția fiind derulată de operatorul regional Aquatim.

În aceste condiții, autoritatea locală se concentrează pe finalizarea modernizării străzilor. Până acum a fost asfaltată circa 85 la sută din lungimea totală a carosabilului interior. Ar mai fi de executat lucrări de acest gen pe ultimii 3,5 kilometri de străzi.

În privința modernizării căilor de circulație pietonale, trebuie menționat că, la această oră, după ce au fost turnate din beton trotuare în lungime de un kilometru, acestea sunt rezolvate pe o parte a străzilor, cu excepția celor din Colonie.

Pentru echiparea străzii principale, primăria are o finanțare guvernamentală aprobată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II. Din acești bani se vor realiza, pe o lungime de doi kilometri, canale pluviale, podețe și vor fi amenajate accese noi la gospodării, similare cu cele de pe străzile laterale, asfaltate în anii din urmă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *