Prinde contur mega-secția de recuperare medicală dintr-o comună timișeană

mega sectia

Secția de recuperare medicală care se va construi la Lovrin înaintează cu pași repezi.

După cum a declarat primarul Marius Graur, toată documentația a fost pregătită și se așteaptă să fie scos la licitație studiul de fezabilitate de către Consiliul Județean Timiș, existând finanțare pentru proiectare și execuție.

Lucrările propriu-zise se vor întinde pe  durata  a doi ani, secția urmând a fi amplasată în centrul localității, mai exact, în curtea dispensarului.

Secția va aparține de Spitalul Județean Timișoara, care s-a ocupat de respectarea parametrilor tehnico-medicali. ”Am avut o colaborare foarte bună cu managerul Raul Pătrașcu de la Spitalul Județean”, spune primarul Marius Graur.

De altfel, cea mai mare unitate sanitară din vestul țării va asigura personalul medical necesar, în număr de peste 300 de angajați.

Centrul va fi dotat cu echipamente şi aparatură medicală de ultimă generaţie, astfel încât să se poată realiza proceduri cât mai complexe.

De asemenea, se vor amenaja și locuri de cazare, unde să poată locui pacienții sosiți din ale zone ale țării.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *