Primarul Fritz a inventat “poliția benzinăriilor”

Primarul Fritz a inventat “poliția benzinăriilor”

Primarul Fritz a inventat “poliția benzinăriilor”

Vineri, 1 septembrie 2023, primarul Timișoarei anunța triumfal că a dispus, prin Poliția Locală, “închiderea a două benzinării, care au funcționat ilegal pe str. Mureș și str. Petofi Sandor”. Motivul invocat a fost că cele două stații de carburant nu aveau autorizație de mediu.

Interesant este că edilul orașului a dispus aceste controale la o săptămână după explozia cisternelor cu GPL de la Crevedia, din județul Dâmbovița.

Tot el atrage atenția că aceste benzinării funcționau fără autorizație încă din anul 2010. Ceea ce ridică întrebarea firească de ce, în cei trei ani de administrație, primarul Fritz a tolerat această practică.

Administratotrul celor două stații spune că decizia de închidere ar fi un abuz în serviciu din partea autorităților locale și se întreabă de ce doar aceste două benzinării au fost controlate.

De altfel, în postarea publică de pe Facebook, însuși primarul Timișoarei recunoaște că benzinăriile nu se autorizează de către primărie și nu ar fi treaba instituției să efectueze astfel de controale.

CITEȘTE ȘI: Administrația Fritz a improvizat un serviciu temporar de curățenie

“Cele două benzinării, cu același proprietar din altă localitate, nu aveau voie să funcționeze pentru că nu aveau autorizație de mediu – se pare din 2010 (!). Am dispus să fie închise imediat. Poliția Locală i-a și amendat cu câte 50.000 de lei pentru fiecare punct de lucru, deci 100.000 lei în total.

Benzinăriile au lege specifică și nu sunt autorizate de primării. N-ar fi treaba noastră nici să-i controlăm. Altele sunt instituțiile care ar trebui să-i ia la puricat. Cu toate astea, am decis ca Poliția Locală, prin serviciile de mediu, disciplină în construcții și de control comercial, să facă verificări în paralel cu Prefectura la toate benzinăriile și GPL-urile din oraș.

E important să știm că funcționează legal – nu doar ca să asigurăm o competiție corectă între firmele din orașul nostru, ci și pentru siguranța tuturor.

La Timișoara, regulile sunt reguli. Nu voi obosi să mă iau la trântă cu șmecherii care cred că există excepții pentru ei”, a plusat vineri, 1 septembrie, pe Facebook, primarul Dominic Fritz, reluând tema luptei cu “șmecherii”, cu “mafia” și cu “interlopii” care ar stăpâni, în opinia sa, multe activități din oraș.

Și mai interesant este că tot primarul afirmă, într-un comentariu la postarea sa inițială, că primăria nu are personal pentru a verifica cei aproape 60 de mii de agenți economici din oraș și reproșează celorlalte instituții județene de control dar și din administrație că nu și-ar face treaba.

“În Timișoara avem 59.000 de firme. Nu toate trec pe la Primărie în procesul de autorizare. Noi facem controale cu Poliția Locală zi de zi, cu precădere la cei pe care îi autorizăm. Cu o mână de oameni evident că nu putem înlocui toate instituțiile statului care sunt plătite să se asigure că firmele respectă legea și nu ne fac rău.

Măi, fraților, benzinăriile astea două nu le-a controlat nimeni de vreo 10 de ani. Cum vă faceți voi treaba?”, îi ceartă părintește primarul orașului pe reprezentanții instituțiilor de control, recunoscând implicit că nici Primăria Timișoara nu a efectuat astfel de verificări până acum.

Demonstrația de forță a edilului Timișoarei are un caracter populist și electoral, în condițiile în care prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a emis luni, 28 august 2023, un ordin prin care se constituie o comisie mixtă pentru verificarea modului de aplicare și respectare a actelor normative în vigoare la agenții economici care dețin, utilizează și comercializează GPL în activitățile desfășurate în județul Timiș.

Activitatea comisiei se desfășoară în intervalul 29.08.2023 – 29.09.2023. Reprezentanții instituțiilor membre în comisia mixtă constituită conform prezentului Ordin, vor transmite Instituției Prefectului – Județul Timiș, în fiecare luni, pentru săptămâna anterioară, până la finalizarea acțiunii, un raport privind verificarea agenților economici care dețin, utilizează și comercializează GPL în activitățile desfășurate în județul Timiș, potrivit propriilor competențe.

Raportul va conține obligatoriu următoarele informații: obiectivele economice verificate, necesitatea și existența autorizațiilor de funcționare pe domeniul verificat, problemele identificate, măsurile dispuse și termenele de conformare, numărul sancțiunilor contravenționale aplicate și cuantumul lor, după caz.

În urma controlului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș va înainta prefectului județului Timiș, până la data de 06.10.2023, un raport comun care va conține constatările și măsurile dispuse.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Primarul Fritz a inventat “poliția benzinăriilor”

  1. Ce verificari fac neispravitii de la Politia locala ? Astia nici nu stiu sa se lege la pantofi. Nu au nici macar o pregatire pentru domeniile in care ”zic ”ei ca fac controale. Ce legatura au actiunile lor cu riscurile iminente pe care le-ar prezenta o benzinarie sau o butelie de GPL din gradina cuiva ? Sa inchizi activitatea pentru ca nu are autorizatie de mediu ………Mai degraba este problema Garzii de Mediu sa aplice o sanctiune sau daca situatia o impune sa inchida activitatea.

    Un primar cretin, o politie locala cretina = ABUZ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *