Primarii timișeni negociază sate pentru a putea accesa fonduri europene

scoala ionel

Alinierea satelor timișene la standardele de civilizație actuale necesită o nouă reorganizare teritorial-administrativă, susțin unii primari din județ.

CITEȘTE ȘI: Bărbat înșelat la farmacie

Este și cazul Otelecului, unde pentru ca locuitorii să beneficieze de canalizare, edilul-șef a purtat negocieri pentru alipirea unui sat cu 700 de locuitori.

”Otelec și satul aparținător Johanisfeld au, împreună, o populație de 1.936 de locuitori. Dacă alipeam Ivanda, cu 700 de locuitori, am fi putut realiza canalizarea pe fonduri europene.

CITEȘTE ȘI: Un cântăreţ iubit în tot Banatul a murit într-un cumplit accident, în Germania (video)

Am vorbit cu primarul din Giulvăz în acest sens, dar nu a fost de acord, pentru că fără acest sat el nu mai realizează populația necesară pentru un astfel de proiect, care trebuie să fie de peste 2.500 de locuitori.

Poate reușim să luăm Pustinișul de la Uivar, că și ei sunt în aceeași situație ca și noi”, a spus primarul comunei Otelec, Vasile Valentin Pascu (foto).
vasile valentin pascu primar ionel
Potrivit acestuia, în centrul de comună, natalitatea este în scădere.

CITEȘTE ȘI: Locuitorii fără buletin nu aduc bani comunității

”La Otelec, avem doar două săli de clasă, una pentru ciclul primar și alta pentru gimnaziu, în total fiind 50 de copii.

În schimb, la Johanisfeld, a crescut numărul de elevi la 140”, spune Vasile Valentin Pascu.

Comuna a fost reînfiinţată în anul 2008 prin desprinderea de Uivar, după ce în 1968 primăriile din Otelec şi Johanisfeld au fost desfiinţate.

Otelec a devenit prima dată comună de sine stătătoare în 1856, iar jumătate de secol mai târziu avea peste 1.600 de suflete.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *