Primarii liberali rebeli, loviţi cu Cioloş în cap

Dacian Ciolos

Toată nebunia declanşată în PNL Timiş de primarii demisionari din funcţiile de conducere era să se încheie urât pentru edili.

Conducerea filialei a avut un plan menit a-i readuce la matcă într-un mod foarte abrupt, fără prea multe rugăminţi şi drăgălăşenii.

Concret, liderii PNL Timiş l-au invitat pe Dacian Cioloş să fie cap de listă la Senat pe listele din judeţ.

Dacă premierul accepta oferta, ar fi fost imposibil ca vreun edil liberal să aibă curajul de a face non-combat în campanie, atâta vreme cât toată suflarea era cu ochii aţintiţi pe ceea ce se întâmplă în Timiş.

Cum însă Cioloş a spus „pas” la oferta lui Nicolae Robu şi Dan Popa, primarii au scăpat cu faţa curată şi pot să pluseze mai departe. Petru Roman, primarul oraşului Deta, spune că nu există motive ca el şi colegii săi demisionari să cedeze:

„Noi nu ne jucăm cu vorbele. Am făcut o chestie serioasă când ne-am dat demisiile. Nu vom veni la şedinţa de desemnare a candidaţilor, deşi am primit mesaje telefonice de înştiinţare. Nu a fost, însă, vorba de ceva mai insistent, nu pot spune că am fost curtaţi ca să revenim la sentimente mai bune”.

Totuşi, conducerea filialei este dispusă la unele concesii. Dan Popa, prim-vicepreşedinte al PNL Timiş, a declarat că trebuie găsită o formulă care să aducă „o oarecare satisfacţie” şi primarilor demisionari.

Popa spune că nu-i chiar târziu să se răzgândească Dacian Cioloş, deşi şansele sunt mici. Cât priveşte o posibilă candidatură personală, Popa rămâne ferm: nu va intra în cursa pentru alegerile parlamentare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Primarii liberali rebeli, loviţi cu Cioloş în cap

  1. liberalii au pierdut la consiliul judetean din cauza acestui individ de alui blaga pe nume popoviciu.vor sa piarda si la parlamentare sa-l bage pe popoviciu si e foarte clar noi banatenii santem bine informati si prea putin se tine cont de partid[exceptand oilr psd-iste] vrem oameni corecti curati sane reprezinte si nu excroci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *