Primăria tolerează, timișoreanul cotizează

La aproximativ șapte milioane de lei s-au adunat penalitățile SC ”Retim” SA către bugetul municipalității, în urma neonorării unor obligații contractuale. Concret, era vorba de realizarea unei investiții în valoare de 12 milioane de lei, pentru care municipalitatea a acordat un teren, în zona Calea Șagului, însă lucrarea nu s-a realizat.

Denumirea investiției este destul de pompoasă, stație de compostare cu fermentare uscată complet închisă, dotată cu sistem de ventilație și filtrare a aerului. Obiectivul trebuia finalizat în vara lui 2014, altfel se percepeau penalități de întârziere, în valoare de 10.000 de lei pe zi.

Cum penalitățile au tot curs, iar investiția nici nu a fost demarată, s-a ajuns la un total de șapte milioane de lei.

Consilierii municipali ai PSD, cei care au sesizat problema, se tem că acești bani vor fi suportați de timișoreni, întrucât ”Retim” nu ar avea de gând să achite aceste sume. Consilierii PSD susțin că au aflat foarte târziu de acest lucru, din cauza reprezentantului CLT în AGA de la ”Retim”, Vasile Vesa, care nu a informat despre neplăcuta situație creată. Din acest motiv, PSD va cere, la ședința de plen de azi, demiterea lui Vasile Vesa.

”Nu s-au respectat termenii contractuali și mă tem că acum este prea târziu. Nu a fost transparență, noi nu am fost informați, pentru a veni cu soluții. Ne întrebăm de ce primăria, care a fost înștiințată de mai multe ori, nu a inițiat demersuri de recuperare a banilor”, spune consilierul PSD Daniel Idolu.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns