Primăria ține spatele Colterm

colterm 2

Primăria Timișoara va acoperi integral facturile de gaz metan ale companiei locale de termoficare Colterm SA, în baza subvenției pe care ar trebui să o primească de la bugetul local. Aceasta a fost decizia luată marţi de consilierii locali timișoreni, iar primarul Nicolae Robu a explicat că situația nu este deloc roză.

Formularea de „acoperire integrală a prejudiciului” a stârnit îngrijorarea unor consilieri locali, dar edilul a explicat că, în practică, se referă la plata facturilor la întreaga lor valoare, nu parțial.

„Noi suntem în situație foarte critică. Vă spun că mergem așa, ca pe sârmă, să nu avem întreruptă furnizarea gazului, ceea ce evident că ar însemna întreruperea furnizării agentului termic. Pentru că datoriile Colterm, după cum știți, sunt mari, EoN mereu ne avertizează să plătim în avans un consum estimat.

Am avut și câteva ultimatumuri în acest sens. Noi plătim în ritmul în care putem. Azi am plătit 570.000 de lei, în alte zile 100.000, 200.000, pentru că sume mari nu ne intră acum la buget, așteptăm data de 9-10 februarie să vedem cât încasăm din cote defalcate. Prin urmare, capacitatea noastră de negociere în contextul dat nu e prea mare, pentru că nu suntem în postura să punem prea mult piciorul în prag”, a spus primarul. În consecință, primăria plătește, gazul vine, iar caloriferele sunt calde, la fel și apa.

O altă problemă asupra căreia a atras atenția consilierul Adrian Orza a fost legată de proaspetele achiziții de mașini pe care le face Colterm.

„E bine să ne abținem de la achiziții care nu au direct legătură cu căldura care intră în caloriferele oamenilor”, consideră Orza.

Directorul Colterm, Emil Șerpe, a justificat achiziția, afirmând că parcul auto al societății nu a mai fost înnoit din 2010, iar anul trecut a casat trei autovehicule a căror întreținere devenise prea scumpă.

„Rata lunară de leasing este de circa 20.000 de lei, mașinile sunt necesare funcționării unității, nu de lux”, a conchis Șerpe. În cele din urmă, majoritatea consilierilor prezenți au fost de acord cu plata facturilor către furnizorul de gaz metan.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Primăria ține spatele Colterm

  1. in afara de masinile de lux mai e o problema majora si anume salarul nesimtit al directorului determinat de plosnitele din consiliul de administratie si din AGA care care au indemnizatii direct proportional cu salarul directorului .d-na ziarista publicati lista cu cei de mai sus cu ce bani sant platiti si atunci santeti cu adevarat ziarista.altfel imi amintesc de adi despot.

Dă-i un răspuns lui ghiocel trandafir poanta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *