Primăria promite un complex sportiv, cu teren de fotbal, pe strada Mircea cel Bătrân

Primăria promite un complex sportiv, cu teren de fotbal, pe strada Mircea cel Bătrân

Consiliul Local al Municipiului Timișoara a aprobat documentația tehnico-economică-faza Sudiului de Fezabilitate pentru obiectivul „Amenajare teren de fotbal situat în Timișoara, str.Mircea cel Bătrân nr.114”.

În prezent, vechiul teren de fotbal nu are o utilizare concretă, fiind și foarte degradat. Pentru a valorifica acest teren, se va dezvolta infrastructura sportivă în zona de nord – vest a municipiului, prin construirea unui complex sportiv modern, cu posibilitatea de adaptare ulterioară (teren de rugby, piste de atletism, etc), a anunţat Primăria Timişoara.

„Terenul pe care se va face investiția are o suprafață totală de 8.927 mp.

Noul complex sportiv va fi compus din: teren de fotbal, clădire administrativă (vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, birou administrativ, sala multifuncțională, spațiu tehnic, spațiu de depozitare), teren multifuncțional, pistă de atletism, tribună, alei cu zonă verde și parcare.

Zona de intrare- accesul în incintă se va realiza din str. Mircea cel Bătrân. Terenul de fotbal va avea suprafață sintetică, iar dimensiunile vor fi conform reglementărilor FIFA 90x57m. Se va amplasa o tabelă electronică de marcaj într-o poziție vizibilă. Se prevăd sisteme de preluare a apelor pluviale de pe suprafața de joc.

Terenul multifuncțional va avea dimensiunea 16.00×25.00m, dotat cu 2 porți de handbal și 2 coșuri pentru baschet, cu suprafață din tartan. Zona crossfit constă într-o platformă, amenajată cu bare metalice de dimensiuni mixte și suprafață din tartan. Pista de atletism va fi pe o distanță de 50 m, cu zona de start și suprafață de decelerare compusă din 4 rânduri de 1.25m, realizată din tartan.

Clădirea administrativă (principală) va fi compusă din: hol de acces, zonă de vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, sală multifuncțională, birou administrativ, punct de pază, zonă de depozitare, grupuri sanitare publice, gradene spectatori. Peste clădirea administrativă (principală) desfășurată pe parter, se va realiza spațiul destinat gradenelor spectatorilor și se vor amplasa 437 de scaune dispuse pe 7 rânduri separate în 3 sectoare.

Spațiile exterioare amenajate: alei, 25 de spații de parcare auto și 25 pentru biciclete. Se vor face și locuri de parcare stradale pentru suplimenatare.

CITEŞTE ŞI: Timişoreanul Virgil Ianţu: La 51 de ani, sunt recunoscător pentru că am parte de cele mai mari bucurii la care nici nu visam. Le puteți vedea în poză

Se va planta vegetație, 38 de arbori, un aliniament nou de vegetație pe strada Ciocârliei, arbuști și gazon de tip rulou pe lângă vegetația existentă și va fi montată o instalație pentru irigat zona verde. Spațiul verde și aleile ce deservesc terenul de fotbal, se vor dota cu mobilier urban, iluminat exterior ambiental etc. Se vor amenaja rastele pentru biciciete în incintă. Suprafața terenului de fotbal va fi de 5,130 mp, suprafața pentru activități sportive= 919.45 mp, suprafața verde= 2,345.040 mp.

Valoarea totală estimată a obiectivului de investiții este de 6.708.102,89 lei inclusiv TVA. Sursa de finanțare este bugetul local sau alte surse”, a comunicat PMT.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Primăria promite un complex sportiv, cu teren de fotbal, pe strada Mircea cel Bătrân

  1. O sa fie facut ca si cel din Lipovei. De vreo 10 ani il fac si Robu si pacaliciu asta.Nici iarba de pe teren nu au deranjat-o.

Lasă un răspuns