Prima țară europeană care anunțase că a scăpat de epidemie reintroduce starea de urgență, din cauza COVID-19. E o destinație de vacanță populară printre timișoreni

O ţară în care timişenii petrec vacanţe de vis începe să impună restricţii

Muntenegru, care pe 2 iunie proclamase sfârşitul epidemiei de COVID-19 pe teritoriul său, a reintrodus starea de urgenţă în urma înmulţirii accentuate a cazurilor de coronavirus, relatează agenţia EFE.

Începând de miercuri intră astfel în vigoare noi restricţii menite să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV-2, printre care se numără purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise şi de asemenea în unele spaţii deschise în cazul adulţilor şi copiilor cu vârste de peste şapte ani, cu excepţia plajelor şi parcurilor naturale, scrie agerpres.ro.

or fi limitate la maxim 40 de persoane reuniunile în spaţii deschise şi la maxim 20 în spaţii închise, cu condiţia menţinerii distanţei de cel puţin doi metri între participanţi.

Rămân în continuare valabile interdicţiile deja adoptate privind funcţionarea cluburilor de noapte, organizarea nunţilor şi a altor evenimente.

Autorităţile de la Podgoriţa au proclamat pe 2 iunie sfârşitul epidemiei, după ce timp de 28 de zile consecutive nu se mai înregistrase niciun nou caz de COVID-19. Au urmat încă două săptămâni de asemenea fără niciun nou caz, care însă a apărut pe data de 14 iunie, iar de atunci numărul îmbolnăvirilor a crescut rapid.

De la 324 de cazuri de contaminare când s-a declarat sfârşitul epidemiei, numărul acestora a crescut în prezent la 1.920, din care 26 de morţi în această ţară cu circa 600.000 de locuitori.

 

stiripesurse

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Prima țară europeană care anunțase că a scăpat de epidemie reintroduce starea de urgență, din cauza COVID-19. E o destinație de vacanță populară printre timișoreni

  1. Am fost în această zonă de două ori, însă nu aș recomanda nimănui să meargă. Ceaușescu ar fi fost mândru să aibă un asemenea aliat precum dictatorul Giucanovic, care conduce stătulețul de doar… 30 de ani. Vă puteți doar închipui ce mafie e pe acolo. Ori dacă mergeți, evitați să purtați cruciulițe la gât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *