Prima tabără pentru refugiaţi, ridicată în judeţul Timiş. Au fost amplasate 50 de corturi militare

tabara refugiati

O tabără temporară pentru refugiaţi a fost amplasată în apropierea localităţii Lunga, iar o alta urmează să fie amplasată în zona Stamora Moraviţa.

Sub coordonarea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o şedinţă de evaluare a exerciţiului care a început sâmbătă, la frontiera cu Serbia, şi a situaţiei din zonă raportat la fluxul de refugiaţi, informează un comunicat al MAI.

„Chiar dacă România nu se confruntă cu o presiune migraţionistă, aceste acţiuni sunt necesare pentru testarea capacităţilor noastre de reacţie la dinamica din regiune” a declarat Oprea…

Printre activităţile desfăşurate în cadrul acestui exerciţiu de testare a capacităţilor operaţionale este inclusă şi organizarea de tabere temporare pentru preluarea persoanelor care ar solicita o formă de protecţie în România.

O astfel de tabără este amplasată în apropierea localităţii Lunga, iar o alta urmează să fie amplasată în zona Stamora Moraviţa. În aceste tabere sunt verificate resursele şi capabilităţile necesare desfăşurării activităţilor specifice la frontieră, respectiv trierea, înregistrarea, amprentarea şi identificarea cetăţenilor străini, precum şi a procedurilor care se aplică în astfel de situaţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *