
Premierul Mihai Tudose și ministrul de interne Carmen Dan au fost prezenți, luni, în orașul de pe Bega, pentru a participa la reuniunea comitetului județean pentru situații de urgență și pentru a evalua, atât cât se poate în momentul de față, situația localităților afectate de furtuna năprasnică de duminică.
Guvernul va acorda ajutoare pentru repararea unităților de învățământ, a spitalelor și pentru refacerea rețelelor de utilități publice. O altă țintă a vizitei a fost și Spitalul Județean, unde se află internați o parte dintre răniți. La rândul lor, autoritățile timișorene au făcut un bilanț, iar primarul a făcut mai multe anunțuri.
Un bilanț alcătuit, luni, de ISU Timiș cu privire la efectele furtunii din 17 septembrie ne arăta că au fost afectate 23 de unități administrativ-teritoriale din județ – Timișoara, Lugoj, Buziaș, Făget, Recaș, Jimbolia, Biled, Coșteiu, Pișchia, Uivar, Iecea Mare, Șandra, Ghiroda, Giroc, Bucovăț, Banloc, Darova, Becicherecu Mic, Giera, Belinț, Dumbrava, Otelec, Săcălaz – cu 25 de localități aparținătoare.
Au rămas fără curent electric 30 de localități, fiind afectați 105.302 clienți. Din cauză că s-a întrerupt curentul, 25 de localități au rămas fără apă.
S-au înregistrat cinci decese și 49 de persoane rănite, dintre care șapte copii. Pompierii au intervenit pentru deblocarea a 152 de persoane blocate în trenuri și autovehicule.
Au fost avariate 93 de locuințe, cele mai multe la acoperiș, și au fost îndepărtați 176 de arbori căzuți. Au avut de suferit din cauza furtunii 22 de unități de învățământ, cinci lăcașe de cult și patru obiective ale poliției de frontieră.
Pompierii au avut de lucru și pentru deblocarea a două drumuri: DN6, la ieșirea din Timișoara spre Lugoj, și DJ 691, între Dumbrăvița și Giarmata.
Premierul Tudose a apreciat că structurile din Interne, Apărare și Sănătate s-au mobilizat „exemplar” în gestionarea situației apărute după fenomenele meteo extreme, în timp de compania Enel a acționat „îngrozitor”.
„Prima concluzie: mobilizare exemplară la nivel de structuri ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Apărării Naționale, ale sistemului de sănătate din Timiș. Din păcate, așa cum știți, au fost cinci decese. Mesajul — foarte bun pentru toată lumea, cu o singură excepție: cei de la Enel, îngrozitori. Nu se poate așa ceva. Și astăzi încercau să explice că ei fac tot ce pot și că muncesc, dar că mai durează câteva zile. Nu se poate așa”, a spus Mihai Tudose.
Foto: Constantin Duma
Amendati pt fiecare zi de intarziere si asa faceti si bani la buget si ei ne fura pe noi !!!
asa ne trebuie ca acestia ne fura de peste 25 de ani ,si nu la kw cum sunt contoarele care arata consumul ,ci la coeficientu de putere ,asemanator consumului de gaz. Intrebare de ce trebuiau sa fie privatizati acesti furnizori de energie ,ca sa ne fure si sa nu invesyteasca nimic ,comparati cu taifunul din America ,unde la intoarcerea celor evacuati au avut atat curent cat si gaz ,la noi cu aceasta briza ,stam de 3 zile fara curent ,sa ne plateasca inclusiv alimentele din frigidere hotii astia .Macar aceste activitati nu erau nerentabile ,politicieni cozi de topor care au pus umaru la nedreptatile acestea strigatoare le cer .
Enel-ul prin IMBECILUL ala de Florin Tataru – mare diRECTor de resurse umane a dat afara 70% din personal. Acum mai au doar TESA si o echipa de interventie pe judet … cred … Imbecilul acum mai lucra cu ma-sa, ca d-aia merg asa lucrurile. Cat despre furtisagul de pe factura – el CHIAR EXISTA si se numeste TAXA DE COGENERARE, TARIF DE REZERVARE si CERTIFICATE VERZI + MDNTENANTA care e ascunsa in cost/kw. Cat despre putere n-are rost sa vorbim …
Aici tovarasul Tudose ar fi trebuit sa stie ca, in conformitate cu legislatia UE toate firele ar fi trebuit sa fie INGROPATE! Dar Enel-ul CERE DOAR majorari de tarif la ANRE pe investitii fictive – care culmea se si aproba – iar firele sunt AERIENE … ca multi de acolo – ESC si ERo … cei din bransa stiu ce spun …
Ca bun platitor de taxe si impozite doresc ca într-o tara plina de normalitate sa se întâmple urmatoarele:
1. Decretarea zilei de 22 septembrie – Zi de doliu national în semn de solidaritate cu banatenii si ardelenii.
2. In ziua înmormântarii victimelor de la Timisoara, la orele 12:00 sa sune sirenele în tot orasul.
3. Demiterea tuturor responsabililor la nivel local, judetean si national pentru acordarea de avize de constructie pentru lucrari din care au rezultat victime respectiv pentru necomunicarea întregii populatii interesate, în timp util, apropierea unei mega-furtuni dinspre Serbia vecina.
Profit sa exprim pe aceasta cale condoleante familiior victimelor si grabnica însanatosire tuturor ranitilor.
La Sanovita nici acum inca nu este curent, dar buni de plata suntem.
Bine zice Domnul Mariean, de ce nu sunt trase cablurile de curent prin pamant. Politicienilor astora de 2 bani nu ii mai incape in piele. De 25 de ani incoace numai se fura si se bate joc de oameni. Cum va mai suporta pamantul asta, blestematilor de politiceni.
Famililor victimelor le transmit condoleante.