Pregătiri intense pentru începerea anului școlar în mai multe localităţi din judeţul Timiş

liceul agricol ortisoara

Pe lângă igienizări, zugrăveli și mici reparații care se execută înaintea începerii cursurilor școlare, în câteva din localitățile județului sunetul clopoțelului este întâmpinat și altfel.

Astfel, conform viceprimarului comunei Sânandrei, Iosif Minnich, școala din satul aparținător Covaci a intrat în reabilitare exterioară, lucrările urmând a se încheia până în 10 septembrie.

CITEŞTE ŞI: Zi liberă pentru părinți

Investiția este finanțată din bugetul local. În comuna învecinată, Orțișoara, clasa pregătitoare care a funcționat în clădirea grădiniței urmează să fie mutată din acest an în cea a liceului tehnologic. De altfel, aici se execută lucrări de renovare pentru ca elevii cei mai mici ai școlii să fie primiți cum se cuvine.

Cât privește viitorul liceului tehnologic lucrurile rămân cum sunt. Cât despre transformarea lui în școală profesională, problema depășește nivelul comunat, a declarat viceprimarul Nicolae Valentin Baniciu.

CITEŞTE ŞI: O femeie beată şi-a continuat drumul după ce a ucis un bărbat cu maşina. Corpul neînsufleţit a fost găsit pe scaunul din dreapta

Și la Variaș, conform vicelui Dragoslav Luchin, școala va începe sub bune auspicii, spațiile fiind pregătite în vederea primirii elevilor.

În satul aparținător Gelu, la unitatea școlară se execută zugrăveli și igienizări. Același tip de intervenții se fac și la grădinița din Variaș.

CITEŞTE ŞI: Prognoza meteo pentru săptămâna 19-25 august. Vezi cum va fi vremea în Banat

Preocupările pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea procesului de învățământ sunt aproape generale, în toate unitățile administrative din județ, edilii făcând din aceasta o prioritate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *