Prea multe pasiuni la Muzeul Banatului

muzeul banatului 1

Corpul de control al președintelui Consiliului Județean Timiș se află în verificare la Muzeul Banatului, iar luni, va prezenta o radiografie a problemelor din instituție, cu propunerea unor măsuri.

„Trebuie să închidem actuala situație, care durează de zece ani. În acest interval se putea construi Pentagonul, iar noi tot reparăm o aripă a castelului.

Eu pot fi de acord cu orice concluzie a Direcției de Cultură Timiș, inclusiv cu cea privind spațiile de depozitare, pentru care am găsit deja soluții – în clădirea Bastionului și spre Giroc – Chișoda.

Nu pot fi, însă, de acord cu o anumită parte a raportului lor, care se referă la o eventuală declasificare a muzeului de la cea de interes național. Eu cred că ar fi bine să treacă dincolo de pasiunile personale, pentru că fac rău orașului și județului.

Au existat eforturi serioase pentru ca atât Muzeul Banatului, cât și Muzeul de Artă să intre în categoria celor de interes național și ar fi mare păcat să pierdem acest titlu”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele CJT.

Muzeul Banatului a fost declarat de interes național printr-o hotărâre de guvern emisă în luna mai a acestui an.

În iunie, un control efectuat de Direcția de Cultură a Județului Timiș a scos la iveală o serie de nereguli, cum ar fi depozitarea în spații improprii a exponatelor, infiltrații de apă și probleme cu inventarierea obiectelor descoperite.

În afară de amenda de 10.000 de lei pe care a primit-o instituția, s-a mai dispus și verificarea corectitudinii documentației privind clasificarea ca muzeu de importanță națională.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *