Astăzi sărbătorim praznicul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului. Ierarhul făcător de minuni, ale cărui moaşte se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia, dintr-o familie de creştini valahi, şi a primit la botez numele de Iacob.
El a primit o creştere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida, să înveţe carte. Trei ani mai târziu, tânărul Iacob a ales nevoinţa călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip, sub numele de Iosif.
CITEŞTE ŞI: Când vine și cum va fi iarna 2018 – 2019: veștile nu sunt deloc bune! Primele informații de la meteorologi
La Pantocrator, Cuviosul Schimonah Iosif „Valahul” s-a nevoit mulţi ani, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvârşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia.
Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi, a ajuns la măsura desăvârşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia sa, el a dobândit încă din timpul vieţii şi darul de a săvârşi minuni, vindecând multe boli. Pentru această era chemat în multe mănăstiri atonite şi îi tămăduia pe călugări de grele suferinţe trupeşti.
Văzându-l umbrit de harul Duhului Sfânt, părinţii l-au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor athoniţi. Era atât de iscusit ca povăţuitor de suflete, încât vestea i s-a dus până la Patriarhul de la Constantinopol. De aceea, a fost numit egumen la Mănăstirea Sfântului Ştefan din Adrianopol, pe care a condus-o, cu multă înţelepciune, vreme de şase ani.
CITEŞTE ŞI: Dacă șofezi fără rovinietă, fapta se prescrie în patru luni, nu în șase
Rânduit ulterior egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni, Sfântul Iosif cel Nou a dobândit şi mai multă recunoaştere.
După ce a format numeroşi fii duhovniceşti, viitorul ocrotitor al Banatului s-a retras în linişte în preajma Mănăstirii Vatoped, însă a fost ales ca Mitropolit al Timişoarei, la vârsta de 80 de ani. În anul 1650 a fost hirotonit arhiereu, dovedindu-se, în continuare, un mare apărător al Ortodoxiei.
CITEŞTE ŞI: Statul, pregătit să intre cu bocancii în asociaţiile de proprietari
Tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune el a săvârşit numeroase minuni.
Se povesteşte până în zilele noastre că Iosif cel Nou a stins, prin puterea rugăciunii, un incendiu ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. El a ieşit din biserică cu Sfintele Taine în mâini s-a rugat cu lacrimi în ochi, până când o ploaie puternică a domolit flăcările dezlănţuite.
În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a mai trăit trei ani, dându-şi sufletul în mâinile Domnului în toamna lui 1656.
Ţinând seama de viaţa şi faptele cuviosului Mitropolit Iosif şi stabilindu-se fără putinţă de tăgadă că el a strălucit ca un adevarat vas ales al lui Dumnezeu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 28 februarie 1950, să-l aşeze în ceata sfinţilor, statornicind data de 15 septembrie a fiecărui an pentru cinstirea lui.
Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş s-a făcut duminica, 7 octombrie 1956, după ce, din vreme, moaştele sale au fost aduse de la Mănăstirea Partoş şi aşezate în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, care îşi celebrează cel de-al doilea hram chiar de ziua Sfântului Iosif cel Nou.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al BOR a decis generalizarea cultului Sfântului Iosif cel Nou în tot cuprinsul Patriarhiei Române, iar în 1997 l-a desemnat pe ierarh ca ocrotitor al pompierilor militari din ţara noastră.
