Praznicul Înălţării Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului  pe Golgota, fiind singura cu post aspru şi rugăciune rânduită atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin.

Praznicul marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Aceeaşi sărbătoare este legată de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Tradiţia spune că, în ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei învinge”. Împăratul a biruit, iar mama lui, după victorie, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu El. Pentru a afla care este a lui Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când ierarhul a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă preţioasa relicvă.

În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat- o, astfel încât ea să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

Datini şi obiceiuri din bătrâni

Ziua Crucii este una dintre cele câteva sărbători care vestesc sosirea toamnei, iar calendarul popular o consemnează
şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.

În zonele viticole, ea marchează începutul culesului strugurilor, iar al doilea nume dat praznicului face trimitere la faptul că, din această zi, şerpii şi alte târâtoare se retrag în tainiţele lor subpământene, unde vor hiberna până în primăvară.

La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită “piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu un buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Ele se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru tămăduirea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le păzi de rele, mai cu seamă de trăsnete.

În unele zone ale ţării, cu acelaşi prilej se atârnau cruci de busuioc sfinţit în ramurile pomilor neroditori, pentru ca în anul ce vine recolta să fie bogată.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns