Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Tradiţii de Sfânta Marie Mare

adormirea maicii domnului

Ziua de 15 august este, pentru credincioşii ortodocşi, dar şi pentru cei romano- şi greco- catolici, una de mare sărbătoare, căci cu toţii aduc  cinstire Sfintei Fecioare Maria,  cu prilejul Adormirii Maicii Domnului,  praznic ce coincide, în calendarul bisericii apusene, cu  Solemnitatea Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la Cer.

Nu s-au descoperit referinţe istorice sau biblice pentru acest praznic, ca, de altfel, nici pentru  Naşterea Sfintei Fecioare sau Intrarea ei în Biserică, ceea ce, însă, nu diminuează cu nimic însemnătatea sărbătorii din 15 august. Potrivit ortodoxiei, Născătoarea de Dumnezeu este fără de păcat, dar a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferinţe şi moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat şi apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieţii, şi ia deja parte la viaţa fără de sfârşit din Împărăţia Cerurilor, în Raiul promis  tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează” (Luca 11,27 – 28).  Praznicul din mijloc de Gustar este precedat de 14 zile de post aspru,  cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica, cu excepţia sărbătorii Schimbării la Faţă (6 august), când credincioşilor le este îngăduit să mănânce peşte, indiferent de ziua în care ar cădea.

În România, Adormirea Maicii Domnului sau, după cum i se mai spune în popor, Sfânta Marie Mare este una dintre cele mai îndrăgite sărbători  ortodoxe, mai ales datorită evlaviei deosebite faţă de Preacurata Fecioară. Un foarte mare număr de biserici şi de mănăstiri poartă acest hram şi, în multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care-şi cinstesc astfel ocrotitoarea.

Credincioşii vin încă din preziua praznicului, în 14 septembrie, şi participă la programul religios care, în multe lăcaşe de cult, cunoaşte un fast deosebit cu prilejul acestei sărbători.  Astfel, slujba Vecerniei se prelungeşte cu o priveghere care uneori durează până foarte târziu  sau chiar toată noaptea. La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici şi mănăstiri din România şi Prohodul Maicii Domnului,  o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea sărbătorii.  În Banat, dar şi prin părţile Ardealului, în pauzele dintre slujbe, credincioşii cântă pricesne, imne religioase extraliturgice închinate Născătoarei de Dumnezeu, vorbind despre grija Ei faţă de oameni, însă şi despre dragostea profundă pe care cei evlavioşi o nutresc pentru Maica Precista.

 Tradiţii de Sfânta Marie Mare

În satele româneşti tradiţionale, în 15 august începea răstimpul nunţilor, acesta  ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Tot de Sfânta Marie Mare  se deschideau iarmaroacele şi  târgurile, iar perioada ce dura  până în 8 septembrie,  numită Între Sântămării, era considerată optimă pentru semănăturile  de toamnă. Mijlocul de august mai era văzut ca sfârşitul verii.

De acum, bărbaţii din satele de altădată schimbau pălăria cu căciula, pregătindu-se astfel pentru anotimpurile răcoroase. Cei care ignorau regula erau luaţi peste picior, iar lumea ştia că, după Sfânta Maria Mare, nu mai este bine nici să dormi afară, nici să te scalzi în apa de râu. Este momentul în care  razele soarelui de vară pierd din puteri, iar vremea se răceşte, mai ales după lăsarea întunericului şi în zori.

Până astăzi a mai rămas vorba din bătrâni legată de Sfânta Mărie şi de… pălărie, rostită adesea cu referire la timpul care devine răcoros, deşi contemporanii nu mai poartă oricum respectivul accesoriu, şi nici căciulă până dă gerul. În dimineaţa zilei praznicului Adormirii Maicii Domnului, după slujba de la biserică, femeile obişnuiau să dea de pomană struguri, prune şi faguri de miere şi să tămâieze, prin cimitire, mormintele dragilor trecuţi la cele veşnice.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *