Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Credincioşii ortodocşi, dar şi cei romano- şi greco- catolici aduc astăzi cinstire Sfintei Fecioare Maria, cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului, care în calendarul bisericii apusene poartă numele de Ridicarea cu trupul şi sufletul la cer a Fericitei Fecioare Maria.

La fel ca în cazul Naşterii Sfintei Fecioare sau al Intrării in Biserică, nici pentru praznicul Adormirii nu s-au găsit referinţe biblice sau istorice. Ortodoxia propovăduieşte că Maica Domnului este fără de păcat, dar şi că Sfânta Fecioară a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferinţe şi moarte din lumea aceasta.

Ea a murit cu adevărat şi apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieţii, şi ia deja parte la viaţa fără de sfârşit din Împărăţia Cerurilor, în Raiul promis tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează” (Luca 11,27 – 28). Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post aspru, cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica, cu excepţia praznicului Schimbării la Faţă (6 august), când credincioşilor le este îngăduit să mănânce peşte, indiferent de ziua în care ar cădea.

În România, Adormirea Maicii Domnului sau, după cum i se mai spune în popor, Sfânta Marie Mare este din cele mai îndrăgite sărbători ortodoxe, mai ales datorită evlaviei deosebite faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici şi de mănăstiri poartă acest hram şi, în multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care-şi cinstesc astfel ocrotitoarea.

Credincioşii vin încă din preziua praznicului, în 14 septembrie şi participă la programul religios care, în multe lăcaşe de cult, cunoaşte un fast deosebit cu prilejul acestei sărbători. Astfel, slujba Vecerniei se prelungeşte cu o priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu sau chiar toată noaptea. La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici şi mănăstiri din România şi Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea sărbătorii.

În Banat, dar şi prin părţile Ardealului, în pauzele dintre slujbe, credincioşii cântă pricesne, imne religioase extraliturgice închinate Născătoarei de Dumnezeu, vorbind despre grija Ei faţă de oameni, dar şi despre dragostea profundă pe care cei evlavioşi o nutresc pentru Cea pe care o numesc Măicuţa Domnului.

 

Obiceiuri de Sfânta Marie Mare

În comunităţile rurale tradiţionale, în 15 august se deschidea sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Tot de Sfânta Marie Mare se organizau târgurile şi iarmaroacele, iar perioada începută acum şi încheiată în 8 septembrie, numită Între Sântămării, era considerată optimă pentru semănăturile de toamnă. Mijlocul lunii lui Gustar mai era văzut ca sfârşitul verii. De acum, bărbaţii din satele de odinioară schimbau pălăria cu căciula, pregătindu-se astfel pentru anotimpurile răcoroase.

Cei care ignorau regula erau luaţi peste picior, iar lumea ştia că, după Sfântă Maria Mare, nu mai este bine nici să dormi afară, nici să te scalzi în apele râurilor. Este momentul în care soarele văratec dă semne de osteneală, iar vremea se răceşte, mai cu seamă noaptea şi de dimineaţă.

Până astăzi a mai rămas vorba din bătrâni legată de Sfânta Mărie şi de pălărie, rostită adesea cu referire la timpul care devine răcoros, deşi contemporanii nu mai poartă oricum respectivul accesoriu, şi nici căciulă până dă gerul.

În satele de odinioară, în dimineaţa zilei praznicului Adormirii Maicii Domnului, femeile mergeau la biserică şi împărţeau struguri, prune şi faguri de miere, apoi se îndreptau spre cimitir, ca să tămâieze mormintele.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns