Poveşti timişorene cu aromă de cafea. Specialiştii de la Muzeul Naţional al Banatului au ţinut să le aducă aminte timişorenilor despre cafenelele care atrăgeau odinioară lumea din urbea de pe Bega.
”În 4 aprilie 1660, Evliya Çelebi nota: <<în Cetate există numeroase magazii de grâne şi cafenele>>. După ocuparea oraşului și atașarea la guvernarea austriacă, pe lângă hanuri şi localuri, în Timişoara au apărut și primele cafenele, pe modelul celor de la Viena. Deja în anul 1768, în Cetate existau trei astfel de locuri, iar în anii 80 ai secolului al XVIII-lea, în casa Demmelmayer funcționa cea mai elegantă cafenea.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Timişoara funcționau 14 cafenele. În afară de centru, şi cartierul Fabric, cu populație mult mai numeroasă decât Cetatea, avea cafenelele sale. Cea mai elegantă dintre ele se numea <<La Păunul de Aur>>. Dar căutate erau şi <<Zum Weisse Rossel>> (<<La mânzul alb>>) sau <<Zum König von England>> (<<La Regele Angliei>>), care dispunea şi de o sală mare de dans, alături de care se găsea o frumoasă grădină cu pomi fructiferi.
Dintr-un studiu pe care istoricul János Szekernyés l-a dedicat cafenelelor timişorene, aflăm cum s-au numit vechile localuri. Celor de lux, din Cetate, <<Delbondio>>, <<Barth>> şi <<Magdeburg>>, li se adaugă şi <<Cerbul de aur>>, <<La cei șapte principi electori>>, <<Coroana>>, <<Reduta>>, <<Leul>>, <<La 3 coroane>>, <<La boul de aur>>, <<Păunul de aur>>. Printre cele mai cunoscute localuri din cartierul Fabric se numărau<<Regina Angliei>>, <<La Prinţul turcesc>> şi <<Cântarul>>, iar în Iosefin erau frecventate <<La vaporul alb>> şi, mult mai târziu, în secolul XX, „Elite”.
În centrul oraşului au apărut cafenele de lux, ce concurau nu doar prin ofertă, ci şi prin stil şi eleganță cu cele de la Budapesta şi Viena. Este vorba de cafeneaua <<Lloyd”>>(foto) numită la începutul anilor ‘40 <<Café-Wien>>, apoi <<Palace>>.
În cartierul losefin, în apropierea gării, au fost deschise cafenelele <<Ancora>>, <<Royal>>, <<Coroana>> sau <<Metropol>> ce dispunea şi de grădină de vară, cu muzică de calitate, în fiecare seară. În perioada interbelică, locul preferat al intelectualilor români era cafeneaua aflată în apropierea actualului Liceu Lenau, <<Spieluhr>> (<<Ceasul muzical>>), dar un public select se întâlnea şi la cafeneaua „Clubului ziariştilor”de pe actuala stradă Paris, deschisă în 1934.
În 4 aprilie 1936 apare cartea de bucate a Sandei Marin, unde, la pagina 387, găsim următoarea rețetă: <<Cafea neagră turcească: Cafeaua turcească se fierbe în ibric, fie la foc pe maşina de gătit, fie la maşina specială de spirt. Adevărata cafea turcească se fierbe însă pe spuză de cărbuni. Pentru o cafea potrivit de tare şi de dulce, se socoteşte o linguriţă de cafea şi o bucăţică de zahăr la fiecare ceaşcă.
Se pune într’ un ibric potrivit de mare atâtea ceşti de apă câte dorim să facem de cafea. Se pune zahărul şi cafeaua, de bună calitate, de preferinţă 2-3 feluri amestecate. Se lasă să dea câteva clocote, până se face caimacul, amestecând uşor ca să nu dea în foc. Se ia caimacul cu linguriţa şi se pune prin ceşti. Când cafeaua e fiartă se dă deoparte, turnând deasupra câteva picături de apă rece şi se ţine aşa o clipă, ca să se limpezească. Se toarnă în ceşti şi se serveşte fierbinte>>.
În 4 aprilie 2024 revenim la cafeaua noastră de specialitate (sau nu), și savurăm o licoare fierbinte şi aromată din <<Serviciul de cafea Alt-Wein>>(foto), set de porțelan ce aparține Compartimentului de Arte Vizuale și a fost achiziționat în anul 2020”, au relatat cei de la MNaB.
Ce articol frumos! Privind fotografia, îți dai seama cât de stilata și emancipata era lumea la acea vreme. Cat de frumos se îmbrăcau oamenii pentru o ieșire în oras sau pentru o întâlnire la cafenea. Aveau timp și pentru ei. Frumoase vremuri!