„Portul popular, hrană a spiritului românesc”. Expoziţie de costume populare autentice

costume populare 1

Spaţiul rural bănăţean rămâne un izvor nesecat de valori autentice, a căror promovare contribuie la menţinerea identităţii poporului român. Un exemplu în acest sens îl constituie organizarea unei expoziţii de costume populare şi obiecte tradiţionale din gospodăriile ţărăneşti, care va fi inaugurată sâmbătă, în comuna Voiteg, nr. 84.

port popularIdeea manifestării aparţine Asociaţiei pentru Cultură şi Tradiţie „Asocult”, care, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, doreşte să prezinte publicului o colecţie de costume populare din mai multe zone ale ţării, care încântă ochiul prin diversitate, frumuseţe, măiestrie şi dificultatea execuţiei modelelor.

Expoziţia marchează, de fapt, deschiderea unui ciclu de manifestări în care vor fi prezentate ţesături de interior (covoare, ponievi, ştergare), icoane, ceramică, mobilier şi unelte specifice unor ocupaţii vechi.

Muzeul este arsenalul cel mai puternic cu care un popor îşi apără originea, identitatea şi tot ceea ce a moştenit de la străbuni. Acesta a fost gândul acţiunii intitulată <Portul popular, haină a spiritului românesc> , prin care nu s-a dorit altceva decât prezentarea unei pagini din frumuseţile şi tradiţiile unui popor milenar pe acest pământ„, a declarat Carmen Cazan, preşedintele „Asocult”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *