Poliţiştii locali din Timişoara au calmat doi neajutoraţi: unul agresor, celălalt victimă

Poliţiştii locali din Timişoara au calmat doi neajutoraţi: unul agresor, celălalt victimă

Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul serii de duminică, în jurul orei 19.00, au fost direcționați de către dispeceratul instituției pe Str. Telegrafului, colț cu Mihail Kogălniceanu, unde lucrătorii Direcției de Asistență Socială Timișoara au sesizat faptul că două persoane s-au luat la bătaie pe stradă, în apropierea centrului social.

La fața locului, polițiștii locali au depistat doi bărbați, dintre care unul era recalcitrant, fiind necesară imobilizarea sa cu cătușele.

„În urma discuțiilor cu aceștia și a identificării lor s-a stabilit că unul are 28 de ani, din Timișoara, fără adresă, și celălalt 41 de ani și locuiește în zonă. Acesta din urmă a declarat că celălalt l-a lovit cu pumnii în zona feței și că i-a sustras telefonul mobil dintr-o borsetă. Cel acuzat a declarat la rândul său că a fost înjurat de bărbatul de 41 de ani, motiv pentru care l-a lovit cu palma peste față și i-a luat telefonul care, de altfel, a și fost găsit asupra sa. Persoana lovită a refuzat să fie chemat un echipaj medical pentru a i se acorda îngrijiri”, a transmis Poli’ia Locală Timişoara.

Cei doi au fost predați lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Investigații Criminale, pentru continuarea cercetărilor și pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc fapta.

CITEŞTE ŞI: Cu ce buletine mai pot călători românii în ţările UE. Data limită până la care vor fi acceptate cele fără cip

Sursa foto: Poliţia Locală Timişoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *