Polițiști de la Rutieră din vestul țării, amenințați cu moartea de un șofer beat. Video

bataie politisti

Scene incredibile s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la Arad, în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Deținem informații că polițiștii Serviciului Rutier au avut parte o noapte de pomină.

CITEȘTE ȘI: Se întorc nemţii într-o comună timișeană

Sursele noastre spun că un echipaj al Poliției a oprit noaptea trecută un autoturism, aceștia aflându-se într-o acțiune de razie în Municipiul Arad. Ei bine, la oprirea autoturismului în cauză, polițiștii au avut parte de o surpriză.

Unul dintre cei aflați în autoturism și care se bănuiește că s-ar fi aflat de fapt la volan, a fost rupt de beat și a susținut că nu el a condus, ci iubita sa.

Surpriza polițiștilor a fost și mai mare când au constatat că femeia nici măcar nu deținea permis de conducere. Aceștia au încercat să-l legitimeze pe bărbatul aflat în stare de ebrietate, el fiind proprietarul autoturismului, dar și să-l înduplece să sufle în aparatul alcooltest.

CITEȘTE ȘI: Veste-șoc de la specialiști! Ce conține de fapt coaja celui mai consumat aliment de către români

Individul, pe numele său Florin Crișan și în vârstă de 29 de ani, a refuzat categoric acest lucru, făcând în același timp și o criză de nervi și adresându-le injurii oamenilor legii.

Polițiștii s-au văzut nevoiți să-l încătușeze pe bărbat și să-l ducă la recoltarea de probe biologice.

Pe tot parcursul drumului, însă, bărbatul și-a ieșit din minți, iar polițiștii au avut parte de ceva ce nici o persoană nu ar trebui să aibă parte.

Oamenii legii au fost amenințați de către bărbat cu moartea, acesta chiar transmițându-le polițiștilor și cum îi va omorî:

„Prin înjunghiere, cu câte 15 lovituri de cuțit” – susțin sursele noastre că ar fi urlat acesta.

Ba mai mult, individul i-ar fi amenințat pe polițiști că se va ocupa și de soțiile acestora… Incredibil!

Cum lucrurile au escaladat și bărbatul a refuzat în continuare recoltarea de probe biologice, plus amenințările lansate la adresa oamenilor legii, la fața locului a fost chemat și un procuror.

CITEȘTE MAI MULTE PE specialarad.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Polițiști de la Rutieră din vestul țării, amenințați cu moartea de un șofer beat. Video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *