Poliţia nimănui! Într-o comună din Timiş se fură tot ce se poate scoate pe ușă sau fereastră

bogda

Situată aproape de Timișoara, într-o frumoasă zonă de dealuri, comuna Bogda cu satele ei pare locul ideal pentru petrecerea timpului liber sau pentru o retragere spre viața de la țară, după pensionare.

Mulți timișoreni chiar au făcut acest pas și și-au achiziționat în zonă case pentru weekend sau chiar ca locuințe permanente. Numai că socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg, iar traiul în această zonă cu peisaje minunate s-a dovedit mai complicat decât părea la prima vedere.

Populația din Bogda este în continuă scădere, după cum o arată cele mai recente recensăminte, astfel că abia dacă număra 460 de locuitori în anul 2011, iar locuri de muncă nu prea sunt.

Nici măcar semnalul de telefonie mobilă nu ajunge până acolo, iar cei care au nevoie urgentă de comunicare sunt nevoiți să urce un deal.

„Se fură tot ce se poate scoate pe ușă sau fereastră”
Un timișorean stabilit la Bogda, Ioan David, ne-a solicitat, în numele mai multor locuitori și proprietari din comună, sprijinul pentru a trage un semnal de alarmă.

„De circa doi ani, furturile din case în Bogda, Altringen, Sintar și Comeat s-au înmulțit. Pe cei care locuiesc permanent nu au curaj să îi atace, ci doar pe cei care și-au cumpărat case de vacanță. În jur de 15 case au fost sparte în ultima vreme. Există reclamații la poliție, a fost sesizată și primăria, dar nu se întâmplă nimic. Se fură electrocasnice, mașini-unelte, țuică, vin, mic mobilier, tot ce se poate scoate pe fereastră sau pe ușă”, spune domnul David.

Printre localnici domnește legea tăcerii, iar cei care nu au reședință acolo nu sunt băgați în seamă, chiar dacă plătesc impozite. Reacția la observații este, de obicei, „Ce, nu aveți treabă?”. Oamenii nemulțumiți sunt deciși să meargă în audiență la inspectorul-șef al Poliției Timiș, căruia îi vor sesiza și alte aspecte ciudate ale vieții de zi cu zi din Bogda.

 

Care sunt acestea aflaţi din ziarul „Renaşterea bănăţeană”!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Poliţia nimănui! Într-o comună din Timiş se fură tot ce se poate scoate pe ușă sau fereastră

  1. Real și …fatal … Autorul nu știe că și în BUZAD, cel mai mare sat al comunei, se fură și se sparge pe rupte, deși sunt puțini locuitori și ar trebui să se știe imediat cine este infractorul. Minunata zonă, populată azi cu urmații vechilor locuitori, cu timișoreni dornici, prin tradiție, să se stabileasccă, benefic, aici, are parte de o administrareneeficientă. Consiliul local este preocupat de probleme care nu vizează nici bunăstarea tuturor locuitorilor, nici proprietatea acestora, nici pacea bunei conviețuiri. De ce ? Nici un curaj, nici o atitudine ? Pentru că, printre altele : atât sătenii mai vechi, cât și locuitorii din oraș mai noi – își extind proprietățile, cu pruni, cu garduri, cu folosință, fără aprobare și forme legale, pe domeniul public, pe stradă, pe izlaz, pe drumul comunal … primăria nu vede, consiliul tace… chiar dacă, astfel, drumuri străvechi publice sunt închise, proprietatea comunei ste vătămată și ordinea de drept este strâmbă… Urmarea : puținii, dar eficienții infractori îți fac de cap… Apoi. de ordinea publică nu se ocupă NIMENI !!! Consilul local bifează, nu marchează, iar cine dintre membri inițiază ceva constructiv pentru comunitate este exclus din partid și din consilu… Foarte ciudat. Al cui este interesul ?? Cvasi-anchetele jurnalistice de peste ani s-au oprit la modul cel mai moale și contemplativ. Autoritățile județene și de profil, precum Autoritatea Națională pentru tineret și sport – proprietară a taberei Bogda ( situată pe amplasamentul fostelor băi Bogda-Rigoș,) aruncă problemele comunei spre neantul mileniilor viitoare, netransparent, neprofesional, nedemocratic. DAR !!! Vina nu aparține autorităților. Vina este a NOASTRĂ, a cetățenilor care criticăm la colț de stradă, în mijlocul străzii, în ofuri familiale sau trans familiale, dar nu luăm atitudine. Iată unele din atitudinile locuitorilor ( printre care îi socotim și pe orășenii descendenți și urmași ai locuitorilor mai vechi ai acestor meleaguri, pe proprietarii numeroși de imobile situate în toate satele comunei, pe chiar vizitatorii și rezidenții temporari…):
    – aruncă mereu ambalaje nedegradabile – sticle, butelii, flacoane, bidoane, hîrtii, dopuri, etc,etc, pe străzi, pe pâraie, pe câmp, pe lângă drumuri, pe drumuri, pe spațiile verzi, oriunde poate privirea cuprinde și înghiți…
    – parchează cu anii utilaje agricole vechi și ruginite pe drumurile comunale, culmea, chiar pe carosabil asfaltat, creând potențial mare de accidente, impresie de dezordine și harababură, spre nemulțumirea altor zeci de locuitori … protectori …
    – își amplasează bunurile, sălașurile, mijloacele de producție pe spațiul public, fără aprobări, fără conștiința bunului colectiv, fără a respecta satul în înțelesul lui ca legătură de viață și de mulțumire a tuturor…
    – mulți cetățeni nu curăță și nu înfrumusețează spațiile comule din fața casei, din jurul ei, creând o impresie de nepăsare și delăsare care încurajează și desfîșurarea fenomenelor antisociale precum furturile, abuzurile, degradarea însemnelor publice ( de exemplu, majoritate indicatoarelor rutiere din comuna Bogda sunt lovite, frânte, îndoite, vandalizate, pe lângă faptul că responsbilul județean le-a plasat absurd de jos și le-a scris incorect ca distanțe… de verificat, e rușinea geografică a Banatului…)
    – NOI nu ne facem șanțurile de scurgere a apei, mai curată sau mai murdară, din fața casei…
    – NOI nu ne opunem la urlătorii de muzici, mai manele, mai populare, mai orișicum, până în zorii zilei… în Buzad, de exemplu, decibelii muzicilor dee toate felurile se amplifică până dimineața la orele 3, 4 , 5, după cum cheflii doresc, fără să menajeze bătrânii, copii sau oamenii normali din sat, care au nevoie de odihnă…
    Of și câte ar mai fi de spus… Numai că… NOI suntem de vină … CETĂȚENII …care suntem cu nume, fără nume, tineri, bătrâni, femei, bărbați, copii chiar. Dacă noi, fiecARE, NE COMPORTĂM EGOIST, ocupați de propriile interese materiale, dacă noi ocupăm drumul public cu gunoaiele noastre și cu materialele de construcție pe care le folosim la diverse lucrări, împiedicând buna circulație, dacă NOI ne întindem peste zi și noapte cu manifestările care fac rău altora …așa va fi mereu… NU CĂUTAȚI ALȚI RESPONSABILI. NOI trebuie să ne prganizăm… câți suntem, câți vrem… rămâne de văzut… Cei care nu pot să dea exemplu de bună conviețuire, să accepte ceea ce se petrece în comună, trebuie să plece… ÎNTREBARE : UNDE ????

    din satele comunei Bogda :

Dă-i un răspuns lui Bocereanu Marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *