PNL Timiș: „Alianța USR-PSD de la Timișoara funcționează pe firul scurt”

PNL Timiș: "Alianța USR-PSD de la Timișoara funcționează pe firul scurt"

Consilierii locali PNL Timișoara afirmă că „au constatat că dezbaterile din Consiliul Local Timișoara privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială au scos la lumină felul în care funcționează alianța USR-PSD la nivel local”, arată PNL Timiș într-un comunicat remis redacției, joi dimineață.

„Consilierii locali PNL Timișoara au constatat că dezbaterile din Consiliul Local Timișoara privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială au scos la lumină felul în care funcționează alianța USR-PSD la nivel local. Primarul Dominic Fritz a reușit să își umilească partenerii de alianță, apelând la ajutorul liderului județean al social democraților, care și-a umplut consilierii de ridicol numai din dorința de a nu îl supăra pe Fritz.

Șefii din Primăria Timișoara au venit, marți, în plenul Consiliului Local, cu planul de reorganizare a Direcției de Asistență Socială. De fapt, a fost vorba doar de mărirea organigramei și de creșterea cheltuielilor. Consilierii liberali s-au opus acestui proiect în timp ce consilierul Radu Țoancă de la PSD a încercat să corecteze proiectul aducând nu mai puțin decât 100 de amendamente în fața consilierilor locali.

Potrivit consilierului PSD amendamentele au fost colectate de la dezbaterea publică a acestui proiect. În timp ce discuțiile pe amendamente a început, primarul Dominic Fritz a ieșit din sala de ședințe și a fost văzut vorbind foarte agitat la telefon.

Din informațiile care au ajuns la membri PNL Timiș, discuția telefonică s-a purtat pe firul scurt între Dominic Fritz și deputatul Alfred Simonis, cunoscut mai mult datorită învârtelilor imobiliare ale fratelui său decât pentru activitatea politică sau administrativă.

Dominic Fritz l-ar fi rugat pe Alfred Simonis să îl ajute încă o dată și să își oprească oamenii din Consiliul Local pentru a pune în pericol proiectul care îi va permite lui Fritz să își angajeze 44 de oameni în noua Direcție de Asistență Socială. La câteva minute după ce primarul s-a întors în sală, amendamentele au fost respinse chiar de consilierii PSD, iar consilierul Radu Țoancă a decis să își retragă amendamentele rămase.

<<Din păcate, asistăm la formarea unei coaliții toxice pentru Timișoara. Această coaliție a compromisului funcționează doar pentru a servi interesele unor oameni politici și nu are nicio legătură cu interesul cetățeanului. Și la Consiliul Județean o situație similară ne arată modul în care lucrează această coaliție care a fost la un pas să pună în pericol desfășurarea celui mai important proiect al orașului din ultimii ani și mă refer la Timișoara Capitala Europeană a Culturii>>, spune Adrian Lulciuc (foto), liderul de grup PNL din CL Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Medicul timișorean Marian Gașpar operează la Sibiu. A fost primit cu brațele deschise

<<Noi la PNL nu avem de gând să cedăm șantajului permanent la care suntem supuși și vom continua să luăm decizii doar în interesul cetățeanului și a comunității pe care o reprezentăm. Politica micilor învârteli și șmecheriile ieftine ne sunt străine și nu putem decât să remarcăm cu tristețe cum acestea sunt ridicate la rang de artă de colegii de la USR și de la PSD”, a mai spus Lulciuc>>, se arată în comunicatul PNL Timiș.

Foto: pressalert.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *