PMP se rupe de PSD

Cornel Samartinean2

Cornel Sămărtinean (foto), preşedintele PMP Timiş, a anunţat că va rupe protocolul de colaborare cu PSD şi ALDE de la nivelul Consiliului Judeţean Timiş.

El a precizat că decizia a fost luată în urma unei şedinţe de colegiu judeţean, în care s-a cerut denunţarea acestui protocol şi reluarea eventuală a discuţiilor, pornind de la zero.

Sămărtinean nu exclude semnarea unui nou acord, însă în cu totul alte condiţii.

PMP îşi asumă pierderea postului de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi urmează să decidă cum va acţiona în viitor.

În replică, PSD Timiş a remis un comunicat semnat de preşedintele interimar Călin Dobra, prin care social-decmocraţii se poziţionează faţă de anunţul lui Sămărtinean:

„Faptic, acest protocol a fost denunţat în momentul în care Cornel Sămărtinean le-a ordonat consilierilor judeţeni ai PMP să nu voteze bugetul judeţului Timiş, deşi în protocol se specifica clar că toate cele trei formaţiuni semnatare vor susţine proiectele.

Denunţarea declarativă pune punct unei colaborări de aproape doi ani, iar declaraţiile sale dovedesc un amatorism total din punct de vedere politic, solicitările sale de renunţare la funcţii având ca scop poziţionarea în faţa colegilor de partid, care îi vor cere explicaţii pentru pierderea funcţiei de vicepreşedinte al CJT”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “PMP se rupe de PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *