Piață agroalimentară în curs de finalizare într-o localitate timișeană

piata giulvaz

Comuna Giulvăz se înscrie în rândul unităților administrative care au investit în realizarea unor piețe agroalimentare care să-i deservească pe producătorii locali, dar și pe comerciați, răspunzând astfel nevoilor consumatorilor din satele componente.

CITEȘTE ȘI: Se închide traficul rutier pe Martirilor şi vor fi restricţii pe Arieş

Aici se află în execuție un astfel de obiectiv, finanțat din venituri proprii ale bugetului primăriei.

Edilii au optat pentru o soluție constructivă din lemn pentru realizarea spațiului acoperit de expunere și de comercializare a produselor și mărfurilor.

CITEȘTE ȘI: VIDEO – Viorica Dăncilă a spart gheața: dialog cu un protestatar / ‘Iau 22 de milioane și în mână 13. Unde sunt restul banilor?’

După finalizarea lucrărilor propriu-zise de construire, perimetrul va fi dotat cu 40 de mese.

De asemenea, piața dispune de grupuri sanitare, realizate deja.

Conform declarației primarului Florentin Cristeți, investiția va fi terminată în circa o lună, urmând ca aici să se vândă legume și fructe, dar și alte produse agroalimentare, precum și mărfuri necesare în gospodării.

În același perimetru va fi loc și pentru activități de alimentație publică, pentru că, nu-i așa, ce piață poate fi aceea dacă nu se simte miros de mici proaspeți, abia luați de pe grătar?

Programul de funcționare a pieței, așa cum a fost configurat de primărie, va fi miercuri, sâmbătă și duminică.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *