Piața 700 intră la cosmetizare

demolari 700

Autoritățile timișorene își dau seama că Piața 700 este complet depășită de vreme și promit că anul viitor vor veni în fața locuitorilor orașului cu un proiect care va pune în valoare toată zona centrală, inclusiv acest obiectiv.

Până atunci, însă, o echipă mixtă formată din angajați ai primăriei, ai poliției locale și ai societății de profil Piețe SA au studiat situația de pe teren și au propus câteva măsuri imediate, care să mai cosmetizeze Piața 700. Pentru început, acoperișul și stâlpii au fost acoperiți cu un strat nou de vopsea, iar vânzătorilor li s-a atras atenția să se preocupe mai mult de curățenie.
piata-700

„În această săptămână se va proceda la demolarea bazinului de pește de lângă City Business Center.

Acesta a fost construit fără autorizație în anii ’90 și dă un aspect groaznic. Noi am avut un proces cu societatea Pescotim și l-am câștigat, astfel că putem trece la demolare.

Ghena de colectare a gunoiului, care miroase oribil vara, va trebui să dispară. De asemenea, va mai fi demolată o clădire metalică situată lângă fosta cramă.

Toți comercianții din zonă au fost somați să îmbunătățească aspectul magazinelor”, a declarat, pe această temă, primarul Timișoarei, Nicolae Robu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *