Peste 60 de cereri pentru susţinerea Evaluării Naţionale în condiţii speciale în Timiș

clasa 8

În județul Timiș s-au înscris pentru a susține examenul de Evaluare Națională 4.102 absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu spune că au fost aprobate 62 de solicitări privind asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor în susţinerea probelor.

“Din numărul total al celor înscrişi pentru Evaluarea Naţională, 2.516 de candidaţi provin din mediul urban şi 1.518 din mediul rural. Comisia judeţeană de organizare a examenului de Evaluare Naţională din cadrul IŞJ Timiş a aprobat 62 de solicitări, privind asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor, conform normelor metodologice şi a procedurilor în vigoare”, a precizat Marin Popescu.

Examenul începe astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, urmată de proba la Matematică (joi), respectiv proba la Limba şi literatura maternă (vineri).

Probele scrise încep la ora 9.00 şi se vor desfăşura în 127 centre de examen, din care 52 în mediul urban şi 75 în mediul rural.

Toate probele scrise sunt monitorizate audio-video.

Pentru absolvenţii claselor a VIII-a care, din motive medicale sau din alte motive justificate prin certificat medical, nu se vor putea prezenta la probele din prima sesiune a Evaluării Naţionale, se va organiza o etapă specială, la care se vor putea înscrie în perioada 28 iunie – 2 iulie, prezentând un certificat medical.

Probele scrise din cadrul etapei speciale se vor susţine, conform calendarului, pe 5 iulie la Limba şi literatura română, pe 6 iulie proba la Matematică, iar pe 7 iulie, proba la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate la etapa specială vor fi afişate pe data de 9 iulie.

 

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *