”Perseverența de a face acest film a fost suficient de mare încât să mă țină treaz timp de zece ani”

film

”Perseverența de a face acest film a fost suficient de mare încât să mă țină treaz timp de zece ani”, spune Sabin Dorohoi

”Sunt la început de drum”, mărturisește reșițeanul Sabin Dorohoi, regizor și producător de film, deși și-a câștigat prestigiul în lumea cinematografică luând ”Calea Dunării”, a uimit publicul cu ”Transylvania Dragon”, a cucerit internetul cu ”Sărbătoritul” și a crescut mândria în inimile bățenilor din ”Orașul de foc”.

Iar dacă asta nu era de-ajuns, a luat-o ”De la capăt” și s-a lăsat cu lacrimi, când, pe scena Eurovision, în 2015, trupa Voltaj, ”acompaniată” de clipul pe care Dorohoi și-a pus amprenta, a transmis drama prin care trec copiii lăsați acasă singuri de părinții plecați la muncă în străinătate.

– Cum s-a născut pasiunea pentru film?

– Pe la vârsta de 3-4 ani, când mai existau încă diafilme, iar mama mea le proiecta pe perete. Probabil asta m-a fascinat. Și, desigur, filmele în sine m-au atras.

Ulterior, m-am gândit că vreau să fac meseria asta. Încă din școala generală am știut exact ceea ce vreau să fac. În liceu, unii dintre colegii mei mai căutau spre ce facultăți să se îndrepte. Nu știau ei ce cale vor să urmeze, dar o știau pe a mea.

– Și ai început cu filmele documentare…

– În perioada tinereții îți imaginezi că lucrurile stau într-un anumit fel, apoi constați că țin și de anumite condiții. Ca în orice industrie, deși e mult spus industrie în România, ca în orice meserie lucrurile țin foarte mult și de finanțare, implicit, documentarele sau filmele scurte sunt mult mai simplu de subvenționat comparativ cu un film artistic.

Acesta este motivul pentru care am luat startul cu documentare, pentru că este mult mai rapid de găsit finanțare. Pe de altă parte, este o școală foarte bună care mă pregătește pentru lungmetrajul artistic, la care am ajuns în 2022, după zece ani de pregătire și de finanțare.

– Multe filme documentare sunt realizate în Banat…

– Eu îndrăgesc enorm de mult zona, pentru că am copilărit acolo. Din punct de vedere al naturii, mi se pare foarte fascinantă, mai ales Banatul de munte, dar și partea cultural-istorică. Este una dintre zonele din Europa cu foarte multe naționalități conlocuitoare.

Sunt oameni cumva diferiți, dar toți trăiesc în același loc. Asta m-a fascinat dintotdeauna. Este și acasă pentru mine, deci sunt subiectiv în această privință. Toate documentarele pe care le-am făcut sunt tratate și din punctul acesta de vedere, nu neaparat strict obiectiv.

Documentarul este mult mai fezabil din perspectiva finanțării, dar este și o lecție care duce spre filmul artistic, pentru că lucrăm în mod direct cu oameni care nu sunt actori, cu specialiști, geologi, istorici, oameni de cultură, care își spun cunoștințele lor și în felul acesta aflăm cum ar trebui să colaborăm cu diferite persoane pentru a putea obține o anumită atmosferă, o anumită abordare.

– Care îți este cel mai drag film?

– Viitorul proiect. În momentul ăsta este, implicit, ”Clara”, cel mai amplu, de departe. Pe de altă parte, un alt documentar la care am lucrat este cel de aventură, care îmi place foarte mult, dincolo de cel turistic, cum este cel care îl prezintă pe Flaviu Cernescu, artistul acrobat din Bocșa, numit ”Transylvania Dragon”, ulterior, alt documentar a fost ”SW!M”, despre Avram Iancu care a plecat în Germania de-a lungul Dunării, înnotând, stabilind o premieră mondială.

”Clara” - echipa de filmare
”Clara” – echipa de filmare

Un alt documentar la care am fost invitat să particip de către producătorul Dan Burlac a fost despre doi sportivi nevăzători, români, care au mers pe Mont Blanc și pe alte vârfuri montane ale lumii. O poveste fascinantă și foarte emoționantă, dar care deocamdată încă este în lucru. Cumva, nu am un proiect pe care îl îndrăgesc cel mai mult, ci întotdeauna este următorul proiect.

În țara copiilor cu părinți plecați… în altă țară, oficial, în decembrie 2021, erau în evidențe aproape 76.000 de micuți ori adolescenți în grija rudelor ori a unui singur părinte. Asupra acestor copii statul nu și-a îndreptat privirea în mod serios niciodată.

– Cine este ”Clara”?

– ”Clara” este o mamă emigrantă, o româncă plecată în Germania la muncă, încercând să îi ofere o viață mai bună fiului ei. Ea are grijă fie de bătrâni, fie de copiii altora.

Ea este Clara Lupașcu, interpretată de actrița de la Teatrul de Stat German din Timișoara, Olga Török. Este o imagine reprezentativă a dramei prin care trec familiile românilor, pentru că aproape fiecare dintre noi avem pe cineva plecat la muncă în străinătate sau am trecut prin experiența asta. Am colaborat și cu ONG-uri importante care ne-au ajutat cu informații despre acest fenomen.

Pe platourile de filmare, alături de actorii Olga Török și Ovidiu Crișan
Pe platourile de filmare, alături de actorii Olga Török și Ovidiu Crișan

De exemplu Salvați Copiii România ne-a fost alături și într-un alt proiect pe această temă, ”Artist emigrant”, și astfel am analizat foarte bine fenomenul. Eu însumi am în familie persoane plecate în străinăte. Practic, ”Clara” (filmul va apărea în 2023 în circuit festivalier, ulterior în cinematografe – n.a.) continuă ”Calea Dunării” – un scurtmetraj a cărui importanță este crucială pentru pentru noul film de lungmetraj.

– Pentru ”Clara” s-a lucrat zece ani?

– Da, este de departe filmul la care am lucrat cel mai mult pentru că doar partea de finanțare a durat cam 7-8 ani. Sigur, între timp am făcut și alte documentare și filme de scurtmetraj. În octombrie 2012 s-a născut ideea și în martie-aprilie 2022 a început să prindă contur.

CITEȘTE ȘI: Alexandru Rafila: În martie 2020 m-am opus vehement închiderii școlilor

Au fost aproape 4.000 de zile de muncă, dar nu continuă, între timp am realizat și alte proiecte, dar perseverența de a face acest film a fost suficient de mare încât să mă țină treaz timp de zece ani.

– Te-ai gândit vreodată să părăsești țara? Este rentabil filmul în România?

– În România e foarte complicat să reușești să strângi finanțarea necesară pentru un film, iată că tocmai ce trec prin această imensă provocare cu proiectul ”Clara” pentru care mi-a și luat un deceniu să pot să ajung să și filmez. Foarte mult.

Dacă ar fi așa peste tot, atunci unii dintre marii regizori ai lumiii ar trebui să aibă trei-patru filme, în loc de 20-30, pentru că atât ai putea să faci într-o viață. Sigur, având 20 sau 30 de filme ne dăm seama că nu a durat zece ani, ci mult mai puțin ca să strângă subvențiile necesare.

Din acest motiv cu siguranță sunt foarte, foarte atras, în acest moment, de Germania. Pentru că am și lucrat cu parteneri germani, ”Clara” este o coproducție româno-germană și, iată, în afară poți reuși totuși să realizezi un proiect într-un termen mai omenesc, nu să aștepți un deceniu, în care viața ta se duce, dar nu poți să faci nimic, pentru că nu reușești să strângi ce ai nevoie.

Sunt tentat de Germania și la fel de mult sunt tentat de America, unde nu știu sigur dacă aș locui, dar mai degrabă să lucrez cu parteneri americani, pentru că și acolo am parteneriate de lucru.

Deci ar fi un fel de ”du-te vino”, ar fi România-Germania și America, cam așa aș vedea lucrurile. De vreme ce îmi doresc să lucrez atât cu Germania, cât și cu America, desigur că una dintre ținte este să ajung la Hollywood, atâta vreme cât am libertatea de a spune poveștile pe care îmi doresc eu să le spun și lucrurile pe care le am eu în suflet, pentru că și Hollywood-ul este foarte restrictiv privind filmele de studiouri.

Sunt atras de asta în măsura în care pot să îmi mențin libertatea de exprimare.

– Ce rol joacă familia în realizarea filmelor?

– Familia mă sprijină de la mult la foarte mult, în sensul că inclusiv la ”Clara” am filmat la casa bunicilor mei. Aceea a fost locația principală pentru că acolo deocamdată nu mai stă nimeni și mi-am dorit să mai dau o altă viață și un alt vibe fostei case a copilăriei mele, având sprijinul tuturor membrilor familiei care, desigur, se mai supără că se face deranj.

– ”Calea Dunării” a deschis un alt drum?

– ”Calea Dunării” a însemnat pentru mine o schimbare foarte mare. Până la momentul în care am făcut acest film lucram la o firmă care făcea fotografii cu copii, tot din Banat de la noi, și, lucrând cu copii, făcând aceste fotografii în grădiniță mi-am dat seama că îmi place foarte mult.

Dându-mi seama de asta și lucrând în paralel la această idee, a migrației românilor în străinătate, am realizat că trebuie să fac un film despre copii, iar banii pe care am reușit să îi câștig până atunci i-am investit în acest scurtmetraj, ”Calea Dunării” (film cu 20 de nominalizări sau premii la diferire festivaluri internaționale – n.a.), care nu a avut nici un sprijin, nici un sponsor.

A fost făcut din banii mei strânși prin munca depusă. Oamenii au acceptat să vină trei zile să ne ajute, undeva la Dunăre. Au zis ”Bine măi, hai trei zile, că nu e mare lucru” și au venit. Din momentul respectiv am început să fac tot mai mult în zona de regie și producție și mai puțin pe zona de asistență pentru că până atunci eram mai mult asistent pe platourile de filmare.

Ei, după ”Calea Dunării” m-am ambiționat să fac doar meseria mea, doar partea de regie, de producție, deci a fost o schimbare destul de mare. Și, cumva asta a dus încet încet către ”Clara”, primul film de lungmetraj, același subiect, aceeași poveste.

– Ce urmează după Clara?

– Sunt mai multe, dar trebuie să analizez foarte atent cu colegii mei, cu întreaga echipă, să vedem ce am putea face dintr-o listă probabil de 4-6 potențiale proiecte următoare, dar care s-ar putea face totuși într-un termen rezonabil, adică nu în zece ani, în cel mai rău caz, cinci ani, dar nu în zece. Trebuie să ne gândim foarte realist, toate sunt foarte dificile, nici unul nu este un proiect ușor.

– Cum se naște o idee de film?

– În cazul meu, în general, din realitate, fie articole din ziar, vorbe pe care le aud de la unul la altul, din gură în gură, eu știu, discuții care se iscă la televiziuni, pe diferite teme sociale.

Mie îmi plac foarte mult temele sociale. În privința filmului documentar sunt foarte atras de această zonă istorică, culturală sau film de aventură, iar în privința genului de film artistic, socialul mă atrage mult și probabil aș fi foarte atras de zone mult mai complicate – însă rămâne de văzut dacă este și fezabil – cum este fantasy, SF mai ales, dar noi ca români nu avem tradiție pe așa ceva, deci ar trebui făcut în alte circumstanțe, cel mai probabil coproducții internaționale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns