Percheziții în vestul țării. Trei persoane vor fi duse la audieri

Percheziții în vestul țării. Trei persoane vor fi duse la audieri

Percheziții în vestul țării. Trei persoane vor fi duse la audieri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin, efectuează, miercuri, 3 aprilie, 4 percheziții domiciliare, într-o localitate din județul Caraș – Severin, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – aprilie 2021, 3 persoane ar fi procurat și distribuit, prin intermediul unei platforme online, înregistrări video, în care apar minori, cu vârste de aproximativ 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite.

Față de 3 persoane bănuite de comiterea faptelor au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin.

CITEȘTE ȘI: Cursurile au fost suspendate la ”Loga”, după ce zeci de elevi și profesori au ajuns la spital

Activitățile au fost realizate cu sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin – Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *