Pensionarii timișoreni se bat pe… brățări

E vară, e cald, iar ștrandurile timișorene nu duc deloc lipsă de mușterii. Ba dimpotrivă, greu de găsit, îndeosebi în weekend, un locșor unde să-ți întinzi pătura pe marginea bazinelor suprapopulate, căci despre șezlonguri, dacă nu ești iute de mână, nici nu poate fi vorba. Și cum răcoarea este căutată la orice vârstă, nu puțini sunt seniorii orașului care pot fi zăriți printre locatarii de-o zi ai ștrandurilor.

UPDATE! Verdict amânat în cazul clubului Rapid! Ce va decide LPF?

Ce-i drept, majoritatea vârstnicilor aleg să îmbine utilul cu plăcutul și să profite de beneficiile unei băi în apă termală, recomandată unor încheieturi afectate de „rugina“ unei vârste avansate. Nu-i de mirare, în aceste condiții, că la ștrandul UMT afluența e deosebit de ridicată, iar la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor e bătaie pe… brățări.

Când aroganţa nu are limite. Soţia unui miliardar face baie în şampanie şi plăteşte 20.000 de lire pentru un tuns

„Este vorba de acele brățări întâlnite la multe ștranduri și aquapark-uri, care atestă un anumit tip de acces, în acest caz, biletele la preț redus pe care le punem la dispoziția membrilor noștri. Subvenționăm, în acest mod, tratamentele de care pensionarii CARP Timișoara pot beneficia la ștrandul UMT, iar solicitările sunt tot mai numeroase“, spune Petru Ștefan, unul dintre membrii comitetului director al Casei.

Deși porțile ștrandului s-au deschis cam anevoie în această vară, în urma controalelor la sânge făcute de ANAF la baza sportivă de lângă Pădurea Verde, pe parcursul lunii trecute sute de pensionari au putut profita de biletele oferite prin intermediul CARP, cererile fiind, se pare, în creștere.

„Acordăm pensionarilor un pachet de 12 bilete de acces la ștrandul UMT, care pot fi utilizate pe parcursul întregului an. Costul acestora ar fi, în mod normal, de 120 de lei, dar membrii CARP beneficiază de o reducere de 50 la sută“, arată cei din conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

Așadar, cu numai 60 de lei, vârtnicii pot efectua 12 sesiuni de tratamente balneare, o ofertă deloc… de duzină. „În această lună am distribuit deja un alt calup de 1.200 de bilete, ștrandul urmând să ne mai trimită, în urma solicitărilor noastre, alte 2.400“, arată Petru Ștefan.

Peste câteva zile, încă două sute de pensionari timișoreni vor intra în posesia râvnitelor brățări, atât de căutate la vreme de caniculă.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns