Dosarul privind moartea patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost clasat

dan condrea

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că dosarul de ucidere din culpă privind moartea lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a fost clasat, decesul nefiind consecinţa vreunei fapte penale.

„Raportul medico-legal arată că moartea lui Dan Condrea a fost una violentă, fiind cauzată de leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri de corpuri şi planuri dure, cât şi prin strivire de componentele unui autovehicul, urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. La autopsie nu s-au constatat leziuni fără caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decât cel anterior menţionat”, a declarat Cornelia Şandru, consilier personal al Procurorului General al României.

De asemenea, procurorii au anunţat că expertiza realizată în dosar arată lipsa urmelor de frânare sau de evitare a copacului iar accidentul s-a produs în condiţii de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat, fără denivelări sau obstacole de direcţia de deplasare, concluzia anchetatorilor fiind că decesul lui Dan Condrea este consecinţa unui act de sinucidere.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *