Patru români au murit în accidentul de autocar din Veneția

Patru români au murit în accidentul de autocar din Veneția

Patru români se numără printre victimele accidentului de autocar de marți din Veneția, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în urma informațiilor din presă referitoare la accidentul produs marți, în localitatea Mestre, Italia, în urma căruia mai multe persoane și-au pierdut viața și altele au fost rănite, și au solicitat autorităților locale, în regim de urgență, informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatul General al României la Trieste s-a deplasat la fața locului pentru a obține mai multe informații cu privire la identitatea tuturor persoanelor afectate.

„Urmare a demersurilor întreprinse, permanent, în cursul nopții de 3 spre 4 octombrie 2023, cât și pe parcursul zilei de astăzi de către Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste, MAE precizează faptul că printre victimele accidentului rutier se află și patru cetățeni români. MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanțele producerii accidentului și gravitatea acestuia”, se arată în comunicatul ministerului.

MAE anunță că echipa consulară mobilă s-a deplasat și la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsuflețite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenței consulare specifice în astfel de situații.

Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autoritățile locale și vor acorda întregul sprijin, în limita competențelor, în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.

Vă reamintim că un accident extrem de grav s-a produs marți seară în Mestre (Veneția), după ce un autobuz s-a prăbușit de pe rampa unui pod și a luat foc, relatează Corriere della Sera, citat de g4media.ro.

Autobuzul avea la bord un grup de ucraineni, susțin jurnaliștii de la Corriere della Sera. Conform prefecturii, bilanțul până acum este de 21 de morți, dintre care doi copii și un adolescent, 18 răniți, unii dintre ei în stare foarte gravă. Pompierii le-au luat ore întregi pentru a extrage cadavrele: „Este o operațiune foarte complexă”.

Potrivit autorităților, bilanțul de până acum este de 21 de morți, 15 răniți și 4 sau 5 persoane dispărute. Mai multe persoane, printre care și o fetiță, sunt grav rănite după ce au suferit arsuri, după ce autobuzul a luat foc. Accidentul s-a petrecut marți seara, la scurt timp după ora 19.30, iar autobuzul circula pe o linie de transport în comun.

Mișcarea trenurilor între Mestre și gara Santa Lucia din Veneția a fost blocată. La fața locului s-au aflat pompierii și numeroase ambulanțe.

CITEȘTE ȘI: „Bombă” pentru sănătatea consumatorilor timișeni

(sursa: Mediafax)

Sursa foto: BBC


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *