Patru hoți au dat de mai multe ori lovitura pe un șantier din Giroc, de unde au plecat cu ce li s-a părut că vor vinde mai ușor

Şofer dus în arest după ce a lovit intenţionat cu maşina o căţeluşă

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș transmit că patru persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, au  fost reținute de către polițiștii Secției 2 Timișoara pentru comiterea unor furturi din scara unui imobil aflat în construcție. Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul I.P.J. Timiș.

CITEȘTE ȘI: Se mențin schemele de plăți directe pentru crescătorii de oi și capre

Concret, în urma investigațiilor efectuate, s-a descoperit că cei patru hoți au dat nu o singură lovitură, ci mai multe, pe șantierul unui imobil din Giroc. În perioada 28 iunie -13 iulie, precum și în data de 15 decembrie, aceștia ar fi sustras șapte centrale termice și un boiler din scara unui imobilului aflat în constructie. Pe numele bărbaților  au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cei în cauză fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților, precum și pentru recuperarea prejudiciului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *