Patrimoniul cultural din lemn, temă de reflecţie

Patrimoniul cultural din lemn, temă de reflecţie

Patrimoniul cultural din lemn, temă de reflecţie

În cadrul programului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, Asociația Biserici Înlemnite aduce în discuție patrimoniul din lemn, rădăcina uitată a culturii noastre.

”Proiectul cultural Oglinda de lemn II pune în discuție a valoarea patrimoniul cultural din lemn ca mediator (conector) între trecut – prezent, culturile locale – culturile europene, societatea rurală – urbană, meșteșug – arta contemporană, patrimoniu material – imaterial, loc – peisaj cultural, oameni cu diferite profesii – vârste – accesibil și incluziv pentru categorii vulnerabile.

Patrimoniul cultural din lemn este mai mult decât o filă de istorie; el este o componentă vie a identității noastre culturale și poate fi valorificat în prezent și viitor.

Din nefericire, în acest moment, cele peste 1.400 de lăcașe de cult din lemn care s-au păstrat în România se află în pericol, traversând un proces continuu de degradare, căzând pradă fenomenelor meteorologice, hazardelor și nepăsării umane.

CITEȘTE ȘI: ”Profesorii mei au fost ca un far pentru mine” – Rareș Suciu, unul dintre cei patru elevi din județul Timiș cu media 10 la bacalaureat

Prin acest proiect, propunem publicului larg o serie diversă de evenimente, desfășurate în proximitatea structurii șarpantei bisericii de lemn de la Povergina, care va parcurge drumul Povergina – Timișoara – Povergina și va servi drept <cadru> al activităților, atât în mediul urban (Parcul Regina Maria), cât și în mediul rural.

Prin activitățile numeroase și diverse pe care le propunem, invităm participanții să reflecteze atât asupra importanței patrimoniului de lemn pentru comunități, cât și asupra unor soluții concrete de salvare a patrimoniului de lemn și a posibilităților de valorificare a acestuia, alături de specialiști din domeniu, din țară și din străinătate precum și de reprezentanți ai autorităților decidente.

Proiectul a fost lansat în 27 iunie, cu prilejul vizitei incluzive de la Crivina de sus și Povergina, unde, cu ajutorul partenerilor noștri de la Asociația Ceva de Spus, am organizat o excursie care a avut ca scop accesibilizarea patrimoniului de lemn persoanelor vulnerabile, cărora le este, adesea, dificil să viziteze aceste obiective. Am atins, astfel, una dintre cele mai importante teme legate de integrarea patrimoniul cultural de lemn în viața cotidiană a societății contemporane. În luna august continuăm să chestionăm împreună, la Timișoara, o serie largă de teme legate de această problematică: a patrimoniului viu.

Programul de la Timişoara se va derula în Parcul Regina Maria şi va cuprinde următoarele elemente: instalație urbană (31 iulie – 21 august), expoziție de fotografie (3 – 20 august, vernisaj 3 august, ora 18), instalație de artă contemporană și performence ( 4-15 august, orele 18 – 21), ateliere de dialog patrimonial pentru copii <> (7 august, orele 9 -11), << Satul nostru de poveste>> ( 8 august, orele 9 -11), atelier de meşteşuguri (10 şi 11 august, orele 10 – 13, 14,30 – 18) şi conferinţe (10 şi 11 august, orele 20 – 22).

În 12 august, între orele 9 şi 18, va avea loc un tur ghidat cu invitații la Crivina de Sus, Povergina și Românești, iar în 25 şi 26 august se vor marca Zilele Patrimoniului local la Povergina, cu Biserica de lemn de la Povergina ca punct de interes”, transmit cei din Asociația Biserici Înlemnite. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timişoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parteneri: Riksantikvaren, Facultatea de Arhitectură din Timișoara, Asociația Ceva de Spus, Fundația Speranța, Asociația Oil Right, Asociația de-a arhitectura, Asociația Arhaic, Asociația My Banat, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Asociația de la 4. Accesul la evenimentele din cadrul proiectului Oglinda de lemn II este liber.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *