Pași hotărâți spre Brandul turistic al Timișului

timisoara 2

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș vă informează asupra parcurgerii primei etape din procesul de definire a brandului de turism al județului Timis.

Dată fiind importanța acestui demers, pentru profesionalizarea și dezvoltarea viitoare a turismului timișean și din dorința de a beneficia de un brand asumat și susținut atât de actorii din turismul județean, cât și de toți cei interesați de dezvoltarea județului, în cadrul primei etape de lucru, a fost inițiată o consultare largă, pe baza unui chestionar complex, a tuturor primăriilor din județ. Acolo unde, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, s-au schimbat primarii va fi solicitat un răspuns și din partea noilor edili. Au fost, de asemenea, invitați să răspundă chestionarului un număr de 95 de entități din Timiș, cum sunt: unități de învățământ superior cu profil turistic, asociații profesionale, agenții de turism, unități reprezentative de cazare, ONG-uri, instituții de cultură și artă, Asociația Timișoara 2021, instituțiile reprezentative ale cultelor, ADR Vest, infocentre turistice etc.

„Este o consultare fără precedent, iar rezultatele sunt mulțumitoare și reprezentative, contribuind la definitivarea acțiunii de audit de brand. Așa cum am mai declarat, brandul se referă, în egală măsură, la destinația Timiș, așa cum o știm astăzi, dar și la cea spre care trebuie să tindem în viitorul apropiat. Strategia de brand ne va indica modul în care ne vom poziționa pe piața internă și internațională, principiile, valorile și propunerea brandului, profilul vizitatorilor reprezentativi pentru grupurile-țintă definite (buyer personas) și pietele țintă din țară și din străinătate. Brandul va surprinde, clar și concis, chintesența Timișului ca destinație turistică, adică, ceea ce reprezintă sufletul și spiritul acestor locuri, ceea ce eventual ne diferențiază de alte destinații și ne poate asigura un avantaj competițional pe piața internă și internațională”, au explicat reprezentanții APDT Timiș.

În prezent este în derulare o altă consultare, la fel de importantă, a celor mai importante agenții de turism românești din toată țara, care operează în domeniul incomingului și al turismului intern. Aceste consultări vor întregi tabloul operațiunii de audit (cercetare) de brand, care va furniza, odată încheiat, elementele necesare pașilor următori. „Ne-am propus ca până în jurul datei de 25 octombrie să fie finalizate etapa de cercetare și cea de definire a elementelor esențiale ale brandului, urmând ca după aceea să intrăm în faza de creație, pentru definirea elementelor vizuale ale brandului și elaborarea manualului de brand. Ne dorim ca întregul proces să se încheie cel mai târziu până spre finele lunii noiembrie, astfel încât să putem prezenta rezultatele finale cu ocazia zilei de 1 decembrie 2020”, susțin cei de la APDT Timiș.

Revoluție, tradiții și art-nouveau

O selecție a răspunsurilor la întrebarile cu impact sporit, pentru succesul demersului asociației, confirmă așteptările APDT și întăresc legitimitatea și necesitatea demersului de definire a brandului turistic al județului Timiș, brand care include, așa cum este firesc și Timișoara, destinația stindard a turismului timișean.

Până în prezent s-au primit 68 de chestionare, din care 49 de la primării și 19 de la alte entități. De remarcat că 55,9 la sută dintre persoanele care au completat chestionarul au vârste de până la 40 de ani. La întrebarea: „Care cuvinte vi se par cele mai potrivite, pentru a caracteriza județul Timiș?”, în top trei se regăsesc: revoluție, tradiții și art-nouveau. Cei mai mulți consideră că atributul cel mai potrivit pentru a descrie județul Timiș și în concordanță cu imaginea sa este „dinamic”,  iar trăsătura definitorie a timișeanului este „multiculturalitatea”. Topul personalităților timișene are ca lider autoritar pe Traian Vuia, iar muzica reprezentativă pentru județ este considerată a fi cea populară.

Care este starea pe care ar trebui să o resimtă oaspeții nostri atunci când vin în Timiș?  Conform celor mai multe păreri este „bucuria”. În privința unui simbol reprezentativ pentru județ, cele mai multe opțiuni au fost pentru: Cetate, Revoluție sau Horă.

La întrebarea “Ce vă lipsește în localitate pentru a deveni o destinație turistică atractivă?”, cei mai mulți au nominalizat lipsa PROMOVĂRII, urmată de lipsa INVESTITORILOR ÎN TURISM și ȘCOLARIZAREA DE SPECIALITATE.

Întrebați ce i-ar ajuta să devină o localitate turistică atractivă, majoritatea au indicat: INVESTITORI ÎN TURISM și MĂSURI PENTRU ÎNCURAJAREA TURISMULUI, urmate de INFRASTRUCTURA BUNĂ, OFERTA CULTURALĂ BOGATĂ și OFERTA GASTRONOMICĂ.

Referitor la factorii care ar putea ajuta la dezvoltarea turistică a Timișului, cei mai mulți au indicat: „Definirea brandului și poziționarea pe piață”, „Renovarea urgentă a clădirilor de patrimoniu” și “Încurajarea investițiilor în turismul rural”.

Drept cele mai atrăgătoare produse turistice, pentru turiștii români și străini, au fost propuse următoarele: Turism agro-rural, Turism cultural, Turism gastro-viticol, Vizite pentru tradiții și evenimente, Circuite turistice, Business Travel, Turism activ și de sănătate, Pelerinaj religios. Nici un participant la consultare nu consideră că Timișul nu poate atrage turiști români și străini.

Întrebați care sunt județele din care putem atrage turiști români, cei mai mulți dintre repondenți au optat, în ordine, pentru: municipiul București, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

În ce privește țările străine din care își doresc turiști, 66,2 la sută au optat pentru Germania, care este cea mai râvnită piață externă. Aceasta este urmată, în ordine, de: Serbia, Austria, SUA, Anglia, Ungaria și Italia.

Cei mai mulți repondenți sunt convinși că tradițiile, cultura și obiceiurile locale, festivalurile și evenimentele fac din Timiș o destinație culturală de top, iar podgoriile, berea, folclorul vibrant și gastronomia sunt principalele noastre atuuri. Astfel, 89,7 la sută cred că Timișul poate deveni o atractivă destinație turistică; 83,8 la sută cred că oferta nostră turistică nu este mai prejos decât cea a județelor vecine; 86,8 la sută își doresc să devenim o destinație de top și sunt dispuși să activeze în acest sens; un singur repondent nu crede că Timișul va deveni o destinație turistică și va atrage foarte multi turiști; nici un repondent nu a ales opțiunea „Nu îmi doresc să devenim o destinație de top și nu voi activa în această direcție.

Reamintim că Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a demarat în luna septembrie 2020 procesul de realizare a strategiei de brand turistic al județului Timiș în colaborare cu Simons Land SRL, proces care urmează să se încheie la finalul lunii noiembrie 2020.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *