Parlamentarii de azi, şomerii politici de mâine

horia cristian

În toamnă vom avea alegeri parlamentare. Faţă de scrutinele din 2008 şi 2012, noutatea este că se revine la listele electorale, dispărând votul uninominal.

Vor fi patru colegii de senatori şi zece de deputaţi, cu diferenţa că nu se mai pot dubla unele posturi, aşa cum s-a întâmplat la alegerile precedente, de s-a ajuns la un număr record de deputaţi şi senatori.

petru andeaEvident, acum bătălia cea mai importantă se dă pentru locul de pe listă, adică pentru o poziţie cât mai în faţă, „eligibilă”, cum spun politicienii. Dintre actualii parlamentari, este de aşteptat ca mulţi să nu se mai regăsească pe liste, din diferite motive: inactivitate, probleme penale, vârstă şi aşa mai departe.

De exemplu, de la PNL Timiş, este limpede că nu se va mai regăsi pe liste deputatul Cornel Sămărtinean, trimis în judecată de DNA. Nici Horia Cristian nu mai are mare susţinere în partid, fiind aproape invizibil în ultmii doi ani.

Petru Ehegartner a trecut, între timp, la alt partid, ca atare, cu şanse reale de a prinde locuri eligibile rămân Ben Oni Ardelean (pe o listă comună PNL-Antena 3) şi Alin Popoviciu, care, deşi a pierdut alegerile de la CJT, continuă să se bucure de susţinere în partid.

O situaţie similară întâlnim şi la PSD. Din păcate, nu va mai fi listă deputatul Gheorghe Ciobanu, decedat anul trecut. Nici senatorul Ilie Sârbu nu va mai candida, probabil, pentru senat, de vreme ce a părăsit politica şi lucrează la Curtea de Conturi.

Dacă va deveni preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, este de presupus că nici Sorin Grindeanu nu va mai candida la Camera Deputaţilor.

Total inactiv în timpul mandatului, Petru Andea nu are cum să mai prindă un nou mandat, cu rugăciune sau fără, ştiute fiind înclinaţiile evlavioase ale deputatului. La fel stau lucrurile şi în privinţa senatorului Matei Suciu, foarte rar văzut prin colegiu, dar şi a deputatului Sorin Stragea, care, deşi e în parlament de opt ani, e foarte puţin cunoscut de lugojeni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *